marți, 22 decembrie 2009

E liniste si mi-e dor


Nu am avut curaj sa scriu pana acum, pentru ca, subiectul firesc in ordine cronologica de care trebuia sa mentionez era plecarea de tot a lui Lucky, la stapanii ei cei noi. Sunt o lasa, dar cu motive intemeiate - de dor. Da, recunosc, mi-e dor de Lucky si oricat de bine i-ar merge acuma (ca stiu asta din surse sigure), tot mi-e dor sa ma trezeasca la orea 7 dimineata cu latraturi puternice sa ii dau de mancare sau sa o scot afara, in zapada, sa isi faca plimbarea si sa "fertilizeze" terenul cum numai ea stie, sa alerge furios prin apartament cu papusa Chucky in dinti si sa o tranteasca de toti peretii, sa chitaie in dinti osul roz sau sa arunce zgomotos pe gresie un pet de plastic gol, sa ma traga de cracul pantalonilor si sa ma linga pe degete in semn de multumire.

Inca mai incerc un zambet melancolic cand vad pe masuta de la intrare hamurile de la lesa , rupte de ea in semn de protest sau, in incercarea de a-mi atrage atentia. Cand dau cu ochii de mopul din baie, ma gandesc ca am spalat pardoseala intr-o luna cat pentru tot anu', cat era Lucky la noi. Ai casei stiu de ce. :) Cutiile de pantofi din hol inca mai au marturiile dintisorilor lui Lucky, dar pisicile noastre sunt din nou relaxate... ceea ce imi aduce aminte ca nu mai e catelul la noi.


In spiritul Craciunului, multumesc tuturor celor care au contribuit ca rugaciunile mele sa fie auzite si ca Lucky cea energica sa isi gaseasca o casa cu curte mare in care sa alerge si niste stapani care sa o iubeasca la fel de mult ca si noi- chiar mai mult. Lucky, noroc bun sa ai!




video

marți, 15 decembrie 2009

Iarna iar

Azi dimineata la 7:30 fix, Lucky mi-a dat trezirea (iar) cu trei latraturi bune de sculat tot blocu'. Ora mesei! Inca mahmura de la somnul bun de dimineata si in pijamale, cu picioarele goale pe gresie, trec de baricada anti-Lucky, imi iau papucii si tarsa-tarsa... pana in bucatarie sa vad care e treaba.


Captura din dimineata asta nu a mai fost atat de dezastruoasa ca in alte zile... o pereche de ghete negre, un adidas alb si o cutie goala de lapte roasa la capete. Fac slalom incet printre jucariile intinse peste tot si ajung la geam... si raman intepenita acolo, incercand sa cuprind cu privirea cat mai mult din privelistea alba de afara.

E iarna de-adevaratelea!

Ninsese pentru prima oara in anu asta cu 2 zile inainte...dar parca nici nu s-a simtit. Acum insa... toata noaptea norii pufosi au cernut de zor gramezile de spuma alba si au facut treaba buna se pare.


Iarna... ninge frumos afara... e cald inauntru si alb da' frig afara...Bradul din fata geamului nostru e incarcat si pregatit de Craciun. Eu inca nu.
Vreau nameti mari sa ingroape blocu cu totu si sa ies pe geam direct, pe un tobogan gonflabil, ca la evacuarea de urgenta dintr-un avion care a aterizat fortat.




Ma trezesc din reveria aberanta - Lucky ma trage puternic cu dintii de cracul pijamalei ca inca are bolul de mancare gol. Repar situatia si ma reped apoi dupa aparatul de fotografiat. E prea frumos afara sa pierd asta. Si ce daca e asa de intunecat si de dimineata? Ina si Ziggy sunt la post de mult, pe geamul din sufragerie, urmarind fulgii de nea. Ca niste fantome, umbrele lor li se prefigureaza pe tapetul luminos al diminetii si al siluetelor copacilor golasi.



Fac naveta intre camere si incerc sa surprind cat mai multe imagini din dimineata asta. Am uitat de caldura patului, de amorteala somnului si de vise cu feti-frumosi. Pisicile alearga de nebune prin casa, de parca fac antrenament pentru maraton. E dimineata, ce mai! Lucky isi termina galagioasa micul dejun. Iubitul meu sforaie usor sub plapuma. Eu deschid usi si alerg spre balcon, deschid geamurile larg ca sa cuprind cat mai mult pe retina si prin lentila fotografica.




Cativa vecini harsaie de zor incercand sa isi curete parbrizele. O masina cu faruri de foc pleaca incet, dar sigur, catre o destinatie necunoscuta. Un biciclist cu vesta fosforescenta se risca pe mocirla asta si pedaleaza alene. Inca o masina, ba chiar doua, vireaza spre strada principala. In rest, liniste.

Daca fulgii de nea ar face zgomote perceptibile de mine, cred ca m-ar durea urechile.




marți, 8 decembrie 2009

Lucky cauta stapan permanent



Lucky sau Norocel este catelusa de 2 luni jumate gasita pe strada, in frunzele ude de pe marginea Parcului Botanic- Timisoara si salvata de la o moarte sigura. Cand am gasit-o scheuna de durere si de frig, era intr-o stare avansata de deshidratare si rahitism si nu se putea tine pe picioare, tremura, era murdara si plina de paraziti.

Am luat-o in brate, in casa noastra, in inimile noastre si i-am oferit o sansa.


Dupa 2 saptamani jumatate de tratament cu vitamine, calciu si injectii, deparazitare, mancare buna, atentie si dragoste, Lucky este acum catelul vioi care ne alearga pisicile prin casa, ne cara papucii, smotoceste si latra voios la jucariile imprastiate peste tot, merge frumos la plimbare in lesa (pisicilor, ca e prea mica de una mare, de catel), sta cuminte in cusca de transport cand mergem la doctor sau ne plimbam cu masina sau trenul, in week-end, cate 3-4 ore chiar, fara sa planga sau sa ceara afara... ea e catelusa care se alinta cand ne aude vocea si care se pune frumos in fund cand ii zicem raspicat "NU" ("nu e voie !").



Dar Lucky va creste mare si in curand apartamentul nostru nu va mai fi destul pentru ea, va avea nevoie de o curte unde sa alerge in voie, sa latre la vrabiile de pe gard si sa dea alerta la poarta, si va avea nevoie de un stapan permanent care s-o iubeasca cel putin la fel de mult ca noi, parintii ei adoptivi.

Cu carnetul de sanatate intre dinti, Lucky asteapta nerabdatoare sa isi cunoasca noii parinti.



video

luni, 7 decembrie 2009

In loc de comentarii...

...vizavi de nebunia politica din ultimele ore, prefer sa imi pastrez neuronii pentru activitati mai placute.Simbolistic sau nu, m-am oprit asupra melodiei "Rise and fall"- Sting & Craig David.



Sometimes in life you feel the fight is over,
And it seems as though the writings on the wall,
Superstar you finally made it,
But once your picture becomes tainted,
It's what they call,
The rise and fall (x2)

I always said that I was gonna make it,
Now it's plain for everyone to see,
But this game I'm in don't take no prisoners,
Just casualties,
I know that everything is gonna change,
Even the friends I knew before me go,
But this dream is the life I've been searching for,
Started believing that I was the greatest,
My life was never gonna be the same,
Cause with the money came a different status,
That's when things change,
Now I'm too concerned with all the things I own,
Blinded by all the pretty girls I see,
I'm beginning to lose my integrity

Sometimes in life you feel the fight is over,
And it seems as though the writings on the wall,
Superstar you finally made it,
But once your picture becomes tainted,
It's what they call,
The rise and fall

I never used to be a troublemaker,
Now I don't even wanna please the fans,
No autographs,
No interviews,
No pictures,
And less demands,
Given advice that was clearly wrong,
The type that seems to make me feel so right,
But some things you may find can take over your life,
Burnt all my bridges now I've run out of places,
And there's nowhere left for me to turn,
Been caught in comprimising situations,
I should have learnt,
From all those times I didn't walk away,
When I knew that it was best to go,
Is it too late to show you the shape of my heart,

Sometimes in life you feel the fight is over,
And it seems as though the writings on the wall,
Superstar you finally made it,
But once your picture becomes tainted,
It's what they call,
The rise and fall

Now I know,
I made mistakes,
Think I don't care,
But you don't realise what this means to me,
So let me have,
Just one more chance,
I'm not the man I used to be,
Used to beeeeeeeeeee

Sometimes in life you feel the fight is over,
And it seems as though the writings on the wall,
Superstar you finally made it,
But once your picture becomes tainted,
It's what they call,
The rise and fall (x4).

vineri, 4 decembrie 2009

The simple things...

Lucrurile simple... ne fac viata mai frumoasa.

Este vorba despre acele maruntisuri care te aduc cu picioarele pe pamant dupa ce ai cazut de pe valul vanitatii sau celebritatii, atunci cand simti ca iti pierzi echilibrul si nu stii pe unde sa pornesti la drum dupa ce ti-ai dat demisia, atunci cand crezi ca nu mai ai un colac de salvare si ai nevoie de siguranta, de incredere si speranta in mai bine dupa ce ti s-a golit cardul bancar, atunci cand ai vizionat un film cu un mesaj puternic despre discriminare, dezamagire si razbunare, sau atunci cand partenerul de viata e trist sau neputincios si nu stii daca e vina ta sau nu.

Lucrurile simple - dar atat de mari si de grele - ca familia, prietenii, casa, umorul, sanatatea mentala si fizica, umanitatea din noi si dragostea...


Ma opresc din nebunia de peste zi si ma gandesc la lucrurile bune care mi s-au intamplat pana acum: la oamenii care au adus si inca aduc bucurie in viata mea, la sufletele care ma umplu de rasete oriunde as fi, la activitatile rutiniere care imi ofera confort, la tot ceea ce ma face sa ma simt om si imi da o stare de bine.

Si in timp am invatat sa pretuiesc, sa multumesc si sa fiu recunoscatoare, macar de doua ori pe saptamana, pentru toate aceste lucruri marunte, dar care mi se par uneori atat de mari, ca nu le pot cuprinde cu mintea sau cu sufletul.


Un pahar de lapte bun, o felie de paine proaspata cu seminte, caldura apei curate de la dus, o vorba buna si un zambet cameristei de la hotel, un multumesc casieritei de la banca, racoarea aerului proaspat de dimineata, sarutul iubitului meu la culcare sau la masa, o melodie care imi trezeste amintiri placute, imaginea pisicilor mele de acasa, un apel telefonic de la colegul de apartament, linistea de la pranz, ajutorul binevenit de la prietena mea cea buna, o lingura de ciocolata dulce, o fotografie reusita si o carte scrisa bine, glumele si ironiile pline de afectiune ale verisoarei mele... si multe multe altele...

Si pentru toate astea ma simt bine ca sunt si ca le traiesc.

video

(protagonistii clipului sunt Ina - cand era mica si scumpa.... de abia venita in noul ei camin- alaturi de Ziggy- fratele ei vitreg, mai mare).

joi, 3 decembrie 2009

Lumea e o scena

Mananc resturile de la cina de aseara, si imi aduc aminte cum am trait o altfel de experienta culinara. Ei bine, un pui cu ciuperci si salata mixta de rosii, ceapa si castraveti poate sa fie si altfel decat acasa.

Pentru ca e marinat la gratar, pentru ca e asezonat cu sos pesto si pentru ca e asezat cu dichis in farfurie (imaginea de jos- partea a doua). Si pentru ca il gasesti in meniul celor de la "Theatro" mascat sub neuitata poveste a lui Al. Bratescu Voinesti, "Puiul".

Si cum sa uiti asa o poveste culinara, cand ti se face un gol in stomac cand incerci sa nu compari puiul din farfurie, ornat asa frumos si colorat, cu neascultatorul pui de prepelita care a murit de frig pe camp pentru ca "nu a ascultat-o pe mamica".



Ei bine, m-am prefacut ca nu bag de seama subintelesurile povestirii, si m-am bucurat de fiecare imbucatura (delicata si parfumata) a comenzii mele. Ca si acum de altfel, desi puiul e rece si e asezat ca la armata, intr-o caserola compartimentata, "de luat acasa".

Partenerul meu de cina, aseara s-a bucurat de o farfurie roz, asa cum numai un somon bine crescut si un orez cu tendinte de "peste" (a.k.a. pimp) ar putea sa aduca la lumina, infasurati intr-un fular de mustar si cu butoni de pesto (imaginea de sus-partea I). Si oricat de foame i-ar fi fost peste zi, felul de mancare al carui "nume de scena" imi scapa acum, i-a potolit nevoile si i-a multumit sufletul.


Am tot studiat imaginile furate de camera foto aseara din restaurant ca sa imi confirm parerea de aseara. Ceva nu bate cu atmosfera pe care mi-o inchipuiam eu ca ar fi intr-un teatru. Mai degraba, daca restaurantul ar fi fost al meu, i-as fi spus "Primavera" sau "Serenity".
Tonurile calde si moi, pastelurile din fetele de masa si de pe tapetul peretilor, accesoriile din jur, nimic din toate astea nu ma duceau cu gandul la intimitatea unui teatru clasic sau a unuia de cabaret, a negrului scenei sau a rosului cortinei, nici la butaforia de doi lei si nici la sistemul de sunet si de lumini din tavan.

Singurul lucru care se vrea a se apropia de teatru, sunt etichetele din meniu, pentru fiecare fel de mancare, corespunzatoare unui titlu de film, piesa de teatru sau poveste.

Gandind acum la rece - ca puiul meu ramas de la cina - cred ca pot sa spun ca m-am simtit bine. Chelnerii, doi la numar, tineri si dinamici, muzica din fundal cu tonuri de soul and blues (Seal a pus o greutate in balanta), mancarea colorata, gustoasa si frumos aranjata si nu foarte mult asteptata, curatenia locului si luminozitatea incaperii, lipsa fumului, oamenii - care s-au simtit bine si chiar au dansat si cantat...toate astea puse cap la cap au fost pe placul meu.

Bine, sa nu uitam de formatia localului, care s-a cam dat in petec, facand coveruri (unele bune, altele mai putin reusite) cu sonorul la maxim, solistul formatiei respective stimulandu-mi pana la iritare activitatea nervoasa din aria satietatii. In lipsa unui bacsis si a unei audiente numeroase, baietii veseli s-au calmat si au lasat locul profesionistilor de pe banda sa ne incante auzul (BoyzIIMen...).

Azi am vrut sa fac un mic search pe seama celor de la Theatro dar cum pe situl lor nu apar foarte multe informatii, recomand mai degraba un alt site care are fotografii mai bune: http://www.beautifullife.ro/restaurante/iasi/restaurant-Theatro.html, in cazul in care ale mele nu va sunt de ajuns.


All the world's a stage,
And all the men and women merely players;
They have their exits and their entrances;
And one man in his time plays many parts,
His acts being seven ages.

("As you like it" - W. Shakespeare)


miercuri, 2 decembrie 2009

La Bolta Rece


Prima mea zi in Iasi a coincis cu prima mea intalnire cu Bolta Rece... un loc tipic romanesc unde sa iti potolesti foamea sau poftele...depinde de gusturi.

Inca de la intrare te simti ca intr-un labirint vechi care miroase a ciorba si unde se aud zgomote de linguri si pahare. Vocile dinauntru ne conduc spre o scara care duce la subsol... unde pasesc timid, lasandu-mi partenerul de pranz si de viata sa imi deschida calea.


Mese imbracate in fete traditionale rosii cusute cu fire albe si negre ne intampina inca de la primul pas, in pasi de muzica veche - Stela Enache- aducandu-mi aminte de copilarie si de Liceenii. Zambesc printre un meniu si un pahar si astept sa ne bage cineva in seama. Nu astept mult si deja ni se ia comanda, stabilita inca inainte de a intra in restaurant - ciorba de burta... ca e romaneasca si e buna! Sau poate pentru ca am o curiozitate iesita din comun de a testa reteta acestui fel de mancare plin de savoare in diferite locatii din tara.

Rapiditatea chelneritei – o femeie in jur de 40 – 50 de ani, imbracata in port traditional romanesc - a facut posibila degustarea primului fel, fara sa asteptam prea mult. La prima lingura de ciorba, mi-am zis in gand, e buna! si apoi am impartasit gandul meu si partenerului de masa. Zeama poftita, insotita de ritmuri muzicale de diferite genuri si din diferite zone geografice si timpuri (Beatles, Fugees, muzica greceasca, italiana etc) ne-a incalzit sufletele cat si stomacul, ne-a piparat papilele gustative cu iuteala ardeiului iute murat si cu acreala otetului de vin cat si a celui din gagosarii taiati in ciorba (ciudat obicei...). Dupa ce ne-am dres cu smantana si bere bruna, am sorbit si ultima lingura din farfurie, multumiti de alegerea facuta, dar nu deosebiti de incantati... facand comparatie si cu alte ciorbe mancate in alte localuri din tara. Si ca sa marcam cum se cuvine terminarea portiei de ciorba, ne-am relaxat in scaun pe ritmurile valsului vienez straussian, somptuos si cu ton cuceritor, total in contradictie cu specificul localului.

Pe langa primul fel am hotarat sa luam si o portie de tochitura - ca doar suntem in Iasi, in inima Moldovei. Si ca sa mearga mai usor pe gat - oul ochi, stropit cu telemea rasa, pe pat de mamaliga, cu bucatele de carne topite in ulei, si insotite de o felie generoasa de caltabos moldovenesc. Recunosc ca nu m-am simtit deosebit de atrasa de estetica farfuriei, drept pentru care am si oferit prima imbucatura partenerului meu, ca sa ii las lui ocazia sa testeze el primul, tabloul fad din farfurie.

Curajoasa din fire, mi-am asumat cealalta jumatate de tochitura, facandu-mi curaj cu o gura de bere bruna.... Pe cat de fad arata...pe atat de grasa era... si satioasa. Noroc cu chelnerita inspirata care ne-a oferit din start niste muraturi in saramura. Punct ochit, punct lovit. M-am saturat, dar nu pot sa spun ca sunt foarte incantata.
Si ca sa imi inchei review-ul, am vizitat si toaleta, care , la intoarcere, mi-a taiat orice pofta de mancare, daca mai aveam chef de desert sau de vreun alt fel. Curatenie medie, un paianjen cu picioarele storcite chiar in dreptul toaletei, servetele de sters mainile terminate si o culoare verzui vechi de pe pereti, toate astea m-au facut sa ies cat mai rapid.

Noroc cu berea bruna si muzica... care m-au facut sa ies din transa.

Tragand linie si adunand punctele forte, as aminti painea impletita, proaspata, muzica diferita ca genuri si zone muzicale, lipsa fumului de tigara, amabilitatea si rapiditatea chelenerilor, care, desi trecuti de prima tinerete au dat dovada pe toata perioada sederii noastre de cei 7 ani de acasa (si ca bonus, o observatie amuzanta....chelnerita noastra, a vrut la un moment dat sa ne ia laptopul de pe masa - care arata de departe ca un meniu, uitat pe masa - dar s-a scuzat politicos si vadit jenata s-a retras spre o alta masa promitandu-si sa fie mai atenta data viitoare).

Ca bile negre dintr-o rasuflare as zice pernele de pe scaune, vesela, toaleta si ... poate culoarea mancarii.

Poate cu alta ocazie vom reveni, sa testam daca si alte feluri din meniu sunt la fel de necolorate ca acelea alese de noi azi. Judecand dupa numarul mesenilor de la ora la care suntem - 14-15- se pare ca Bolta Rece e un local popular pentru iesenii de varste 30-40 ani si care vin aici sa manance si socializeze, amintindu-si de vremurile de odinioara, cand Eminescu bea cot la cot cu Creanga, la vreuna din mesele din lemn negru de aici.

Patria covrigilor .... si a ierbii

Daca Iasul ar fi o tara, as putea lesne sa-l denumesc "tara covrigilor, a bisericilor si a colinelor". Pentru ieseanul de rand, asta ar fi o ciudatenie sau poate o ofensa, dar pentru mine, e ceva firesc, pentru ca asa pot eu sa ma raportez la orasul asta. Ma tot gandeam zilele trecute ca inca nu pot sa raspund la intrebarea prietenilor de acasa..."nah...cum e Iasu?" pentru simplul motiv ca in loc sa imi petrec timpul cu camera de fotografiat in mana, prin oras, mi-am petrecut timpul in camera de hotel, odihnindu-mi oasele.

Si ca sa urmez indemnurile tv - ''pentru sanatatea dvs, faceti miscare cel putin 30 minute pe zi"- am iesit azi, mai cu treburi, mai cu chef de facut fotografii, in oras.

Si mergand asa pe strazi, ca un strain in cautare de senzatii tari, am dat peste oameni grabiti, imbracati in haine mohorate, inchise la culoare, oameni saraci, cersetori, caini de strada care se incalzeau la soare, popi cu burta mare si straie pana-n pamant, copii galagiosi care ieseau de la gradinita sau se duceau la scoala, batrani obositi si multe masini, cu claxoane puternice, cu soferi grabiti si rutinati.

Si in gloata asta care clocoteste sub un soare frumos de 2 decembrie, am dat peste biserici vechi, crapate, decolorate, biserici noi, active, cu lumanari arzand si icoane albastre, biserici triste, lovite de timp si de ploi, incorsetate de schele din lemn, umflate de apa si vant, biserici mari si inalte, strapugand aerul cu turle indraznete si cruci infipte bine in varf, biserici ortodoxe, fumurii, macinate de ganduri si dorinte, de sperante si dureri, de bucurie si extaz. Vorba lui Puya - "avem multe biserici ca pacatuim cam des".

Dar bisericile nu detin monopolul. Intr-o incercare de a reveni cu picioarele pe pamant, am zarit la colt de strada o simigerie. Si apoi dupa ce am trecut strada, inca una. Si apoi pe o strada paralela, inca una. La fiecare, cozi de cate 7-10 oameni, asteptand cuminti sa cumpere covrigi. Am oprit si eu la una si mi-am luat 4, intinsi frumos pe sfoara, calzi, stropiti cu seminte de susan si mac, mirosind a aluat proaspat scos din cuptor. Si asa mi-am adus aminte de copilarie. De covrigaria de pe colt, la intersectia dintre Republicii si Bulevard, unde mereu gaseam covrigi proaspeti si sana la borcan de sticla. Si nici cand am crescut mare, cand reveneam in Braila, nu ma puteam abtine sa nu intru sa imi cumpar macar 2 covrigi.... Eh...ce vremuri!


Iasul nu poate fi redus insa numai la religie si covrigi. Cu siguranta sunt mult mai multe secrete de aflat, de vazut, de simtit si de trait in el, dar cum piciorul meu a batut numai o parte din el, cu atat raman de povestit. Si ca sa nu uit... am ramas trasnita, cand am gasit in plimbarile mele, 3 magazine de WEED! Da... weed, de fumat :) Sa fie Iasul si patria ierbii?

-Jamin' -


- Black shop -



- Magic-


marți, 1 decembrie 2009

Stejarul sau villa?

"Stejaru' "

...din Tatarasi, Iasi. Un local ridicat cu greu la rangul de restaurant, pitit intre doua banci si o dugheana, ne astepta in aceasta seara cu mese libere si un bucatar pus pe fapte mari. Dupa primirea traditionala cu doua cani de lut cu vin fiert aburind, am comandat tochitura de carne de oaie si ne-am pus pe asteptat. Nu am stat decat un sfert de ceas si ne-am si trezit pe masa cu cate o farfurie alba mare si generoasa, cu marginile alungite spre o forma ovala, parca incercand sa se muleze dupa cantitatea de mancare din ea, adica o bucata de mamaliga cu un ou ochi, doua felii de branza de burduf, muraturi si carnaciori subtiri prajiti si mult-dorita carne de oaie, topita sau tochita.

Am mancat pe saturate, pana la refuz, si am mai avut de luat si acasa. Ca a mai ramas cat sa mancam si maine la pranz. Si cu siguranta asa va fi. :)

Nu prea am dat atentie la detalii de genul chelner, muzica, meseni, mobilier, tocmai pentru ca eram vadit focusata pe mancare. Care a fost buna, buna, sa te lingi pe degete de buna (chit ca un pic gretoasa de la grasime), si chiar neasteptat de ieftina, avand in vedere cantitatea si calitatea. Jos palaria bucatarului si a initiativei localului!
Cu siguranta ca am fotografiat locul, si am trecut cu vederea peste kitsch-uri, cat si peste fumul de tigara din aer care se raspandea generos atat in aerul din local, cat si in cel din plamanii nostri. Am trecut repede peste acest incident, asezandu-ne strategic la geam si luand initiativa de a aerisi zona cu o mica deschizatura in fereastra.

Numai cuvinte de bine pentru cina de asta seara si cu siguranta ca vom reveni.
Singura dilema pe care o am este legata de nume...stejarul sau villa pizza?



1 decembrie...la Iasi

Dupa o incercare trecuta nu foarte reusita, lipsita de motivatie si idei, am reusit in sfarsit sa ma mobilizez sa imi fac iar un blog nou nout, care se vrea a fi conceput intr-o zi mareata...pentru romani si pentru Romania, si, sper si pentru mine, in ideea ca ma voi tine de el.

Sunt la Iasi, de cateva zile si nu simt ca e 1 decembrie. E atata liniste aici, in inima orasului, vizavi de Palatul Culturii, ca daca nu as fi vazut la stiri, pe tv paradele militare de la Bucuresti si Alba Iulia, as fi crezut ca e doar o alta zi, un alt inceput banal de luna, si eventual as fi constientizat ca incepe iarna...desi timpul de afara ma contrazice eroic.


Inca nu pot sa-mi public o parere asupra orasului, pentru ca am stat mai mult in camera de hotel, in fata laptopului, incercand sa recuperez unele lucruri neterminate de saptamana trecuta si sa ma relaxez in stilul meu caracteristic, citind, ascultand muzica buna si vizionand filme.

Acum scriu... ceea ce ma face sa ma simt din nou motivata... si plina de bucurie, rememorand pasaje din trecut.

Take the blue pill, take the red pill... se aud ritmuri puternice din maruntaiele laptopului si Crystal Method ma pune pe picior de plecare. Am ales: sa vad cat de adanca e vizuina iepurelui. Destinatia - un local cu referinte gastronomice bune, din partea partenerului meu de viata. La intoarcere, voi decide daca review-ul pentru localul mai sus amintit va fi intr-o nota optimista sau una cu tenta negativa.

Buna seara, Iasi, oriunde te-ai afla!