vineri, 21 octombrie 2011

Tramvaie triste

Toamna asta e ciudata si parsiva. Cu diferente mari de temperatura de la zi la zi sau de la zi la noapte, cu fitze si mofturi demne de o domnisoara de pension, toamna asta ma cam scoate din sarite. Cu un chef major de a urca in tramvai - varianta mai rapida a mijlocului de transport in comun dimineata, ca sa ajung la job - imi adun toate fortele ca sa nu ma intristez si mai tare in cele 15 minute cat dureaza aproximativ o calatorie si imi impun sa ma gandesc la cu totul altceva decat la uratenia care ma inconjoara. Astazi in schimb, cu somnul in pleoape si ploaia pe adidasi, nu m-am putut concentra pe altceva decat pe interiorul schimonosit al vagonului pe al carui perete din spate ma sprijineam sfios. Nu de alta, dar toate scaunele parca aveau ceva amenintator si deloc primitor, unde mai pui ca pe majoritatea se vedeau picaturi de apa, provenite din nu stiu ce surse dubioase, cel mai probabil de pe hainele sau umbrelele calatorilor nesimtiti.

Ma gandeam in timpul mersului, ca e trist sa calatoresti cu atatea mazgalituri in jur, cu semne indescifrabile si desene imbarligate, de parca dracul si-a bagat coada in vopsea si a inceput sa danseze prin tramvaiul cu pricina, lasandu-si in jur urmele. Si ma tot gandeam eu daca as avea un pic de tupeu as scoate telefonul si as incepe sa fac poze in stanga si dreapta ca sa imortalizez tristetea asta nedescrisa.


Si cand ma apropii de finalul calatoriei mele si a indeciziei mele de a face sau nu pozele propuse, ma trezesc ca sunt martora unei marsavii des intalnite la noi: doi indivizi, un EL si o EA, dubiosi inca de cand se urcasera, cu ochi sticlosi si privire fixa, s-au tot foit indefinit prin spatele vagonului pana la statia unde am coborat si eu si alte vreo 4 persoane, si au incercat sa fure din geanta unei femei portofelul sau telefonul, in timp ce aceasta incerca sa coboare. Mi-am dat seama ca treaba e putreda in momentul in care EA incerca sa ma dea la o parte din spatele femeii -victima, si o tot impingea cu umbrela peste geanta, iar el o para pe la spate, incercand sa acopere intr-un mod si mai dubios, in dreptul scarilor. Pana la final, nu le reusise faza, pentru ca femeia s-a simtit impinsa si inghiontita si obligata sa coboare din tramvai fortat, si s-a intors sprea EA spunandu-i sa aiba rabdare sa coboare. Am vazut atunci ca avea geanta deschisa si i se vedea un pachet de servetele. Probabil ca EA incercase sa isi strecoare mana in primul compartiment al gentii si daduse gres, negasind decat obiecte mai putin valoroase.

Observand rapid marsavia asta, m-am dus la femeie si am atentionat-o sa isi verifice rapid geanta ca fusese victima unei incercari de furt. In timp ce incercam sa imi fac datoria, si sa intru in vorba cu femeia, hoata a venit spre mine si ma impungea cu aceeasi umbrela, de data asta deschisa, dandu-mi peste cap de cateva ori, cu tupeu, intr-o incercare de a ma indeparta de langa victima. Am simtit atunci ca mi se ridica tensiunea si mai tare si m-am ferit de impunsaturile ei mentinandu-mi pozitia si spunandu-i femeii sa aiba grija de ea pe viitor si sa isi tina la piept geanta in mijloace de transport in comun.

Ma rog, nu mai are sens sa continui cu povestea respectiva, ci doar imi ramasese in minte starea asta de toamna trista, cu oameni urati la suflet si tramvaie mazgalite, cu povesti de doi lei si agitatie nedefinita, care nu se potriveste deloc unui sfarsit de saptamana.

Gri, gri, toamna gri...