Cristos a inviat !
Cu scuzoaiele de rigoare pentru lipsa din spatiul "blogaristic", vad ca deja macar un fan mi-a dus lipsa, asa ca voi continua postarea impresiilor si imaginilor din ultima calatorie intreprinsa in afara tarii - UK, Londra.
Asadar...
A doua zi pe meleaguri englezesti, s-a lasat cu o trezire rapida de dimineata, un mic dejun ca la carte (cu multe fibre si calciu) si inarmati cu haine groase, ap foto si sandwich-uri, am pornit voios in cautare de locuri si senzatii tari.
Prima oprire a fost Piccadilly Circus.
Numele de "circus" vine din limba latina si inseamna "cerc", Piccadilly fiind de fapt o zona deschisa, in forma circulara, construita in 1819 la jonctiunea dintre doua strazi - Regent Street cu Piccadilly Street (zona comerciala).
In prezent, Piccadilly este legat de teatrele de pe Shaftesbury Avenue precum si Haymarket, Coventry Street si Glasshouse Street. Faptul ca aici traficul este intens a facut din acest circus o zona importanta de intalnire pentru londonezi cat si punct de atractie pentru turisti.
Inainte sa plecam din Romania, gasisem pe internet ca zona e celebra mai ales pentru reclamele luminoase facute cu neoane (ca in NY) si pentru monumentul fantana Shaftesbury cu statueta arcasului Eros in varf.
La momentul in care am ajuns noi acolo, era plin de lume, in special turisti, o multime de dialecte si limbi straine, aparate de fotografiat si fete imbujorate care se amestecau pe cei cativa metri patrati in care este construit monumentul in trepte.
Dupa cateva poze si o scanare a zonei din jur (teatrul Criterion, London Pavilion), dupa doua sandiwch-uri cu branza si linistirea poftelor stomacului, am purces mai departe, catre Trafalgar Square. Nu aveam timp de lenevit, timpul trecea si mai aveam multe de vazut.
Pe Haymarket street am dat uimiti si peste restaurantul Planet Hollywood - inspirat din atmosfera fascinanta a Hollywood-ului. Primul restaurant a fost deschis la NY in 1991, initial sprijinit de vedete ca Sylvester Stallone, Bruce Willis si Demi Moore, Arnold Schwarzenegger. Planet Hollywood Londra, desi nu atat de impresionant ca restaurantele din NY sau Las Vegas, atrage printr-un cocktail bar destul de bine pus la punct si zone tematice - Bond room, British room sau Cabana room. Daca asta nu e de ajuns, atunci puteti intra macar sa admirati bikinii Ursulei Andress (purtati pentru rolul Honeychil ''Honey'' Ryder , alaturi de Sean Connery in filmul dr. No din '62). Sau macar sa-l admirati pe simpaticul R2D2 din seria Star Wars.
Si pentru ca nu era vreme de stat, am trecut frumos pe langa, ca asa ii sta bine calatorului, cu drumul.
Tot in aceeasi zona, West End, Haymarket am dat cu ochii si de Teatrul Maiestatii Sale, Regina Angliei si daca am fi avut timp si chef, aveam ocazia sa ne luam bilete pentru spectacolul ''Fantoma de la Opera". Cladirea de fata a fost proiectata de Charles Phipps si construita in 1897 pentru actorul si managerul Herbert Beerbohm Tree, cel care a fondat Academia Regala de Arta Dramatica in acest teatru.
Pe partea cealalta de strada, tot o cladire de teatru, ca se pare ca englezii se respecta din punctul asta de vedere. The Theatre Royal Haymarket sau mai simplu, Haymarket Theatre, functioneaza inca din 1720, ceea ce il plaseaza in top, pe locul 3 al celor mai vechi teatre din Londra inca in uz.
Si daca in privinta teatrului, ne lamurisem deja ca in Londra nu e de joaca, am hotarat sa imi orientez obiectivul si catre alte puncte de atractie. Cum ar fi transportul - mijloace, preturi, timp si reguli de circulatie.
Prima oprire, in dreapta, in fata Bancii Scotiei, unde am zarit amfibia galben-albastru care purta turisti cu chef de atras atentia asupra lor, in parcursul lor pe strazile Londrei. Nu am incercat-o, ca ni s-a parut prea extravaganta pentru gusturile noastre.
Ceea ce mi-am dorit foarte tare sa incerc si am esuat total in a-mi indepli aceasta dorinta, sunt the double-deckers (autobuzele rosii supraetajate). Bila neagra pentru lipsa de initiativa-curaj si pentru faptul ca m-am lasat convinsa ca e mai bine si mai rapid cu metroul si trenul. Dar data viitoare....hm...data viitoare nu mai scap ocazia . Intre timp, admir imaginile:
Primul autobuz rosu vazut de noi in Londra.
Doua autobuze buburuze la intrecere... de fata cu agentul ...organul...
Rosioare suprapuse stand la coada asteptandu-si musteriii... si biclistul cu viteza care rezolva din start doua probleme - sanatate/conditie fizica si accesibilitate.
Caii regali...inhamati la camionul regal asteptand caruta regala si mestecand fanul regal...
Mai pe seara... o alta intrecere, intre taximetristi, cu masinute colorate, cine apasa primul pe acceleratie, la verde. Taxiurile negre, clasice mi s-au parut destul de putine in comparatie cu noile si moderne taxiuri infasate in reclame.
Oricum ar fi, nu ne-am fi permis o calatorie cu taxi prin Londra, nici de la un semafor la altul. Asa ca am ramas tot la metrou (intre statiile importante din oras) si tren (din Liverpool Street catre Enfield Town- locatie din nordul Londrei).
Cat despre preturi, am hotarat sa ramanem pe one day travel pass (off peak- adica in afara perioadei de varf, dupa ora 9:30 a.m.) in valoare de 7,5 lire, cu care am putut calatori f bine cu trenul si cu metroul, si am inteles ca cu acelasi card puteam sa ne urcam si in autobuz. Transportul in Londra nu e ieftin, dar daca nu ai de ales, timp putin si multe de vizitat ca noi, alegi calea asta.
Nu avem de ce sa ne plangem ca ne-am descurcat bine asa si am reusit sa vizitam cam tot ce era de vizitat si in plus ne-am simtit in siguranta si stiam mereu unde ne aflam, cat mai avem de mers si unde ar trebui sa coboram. Organizare ca la carte, curatenie medie, aglomeratie numa in perioada de dimineata si dupa amiaza spre seara (cand lumea se grabeste spre si de la lucru).
Plus ca oranduirea britanica a facut ca la metrou, scarile rulante, locul unde de obicei se pierde cel mai mult timp, mai ales daca te grabesti, permit tuturor categoriilor de calatori sa isi fixeze ritmul (cei grabiti pot alerga pe partea stanga a scarilor, in timp ce lenesii sau relaxatii, pot stationa pe o treapta mobila de pe partea dreapta). Semnele fac regula si oamenii, civilizati, se tin de ele. Asa ca totul decurge ca la carte.
Reluandu-ne drumul din Piccadilly Circus, am trecut pe langa zona de teatre din Haymarket, apoi, cautand cu ochii cele mai inalte cladiri dar si dupa zgomot, am ajuns in Trafalgar Square.
Zic dupa zgomot, ca in acea zi avea loc o manifestatie de protest in lupta pentru obtinerea drepturilor femeilor din Iran. Galagie mare cu portavoci si statii de amplificare, un grup de protestanti care imparteau flyere la trecatori si purtau pancarte scrise in engleza si araba, iar unii care sareau cu picioarele pe niste carpe negre aruncate pe jos (cel mai probabil, simbol al vestmintelor sobre ale femeilor iraniene).
Cand am descarcat pozele si am vazut imaginea de mai sus, mi-am zis ca mai sugestiv decat spatele intors femeii din stanga barbatului cu tricou fucsia, nici ca se poate... O femeie al carei chip a surprins in timp toate necazurile si nedreptatile vietii, isi poarta la gat resemnata pancarta tristetii.
Desprinzandu-ne de gloata de gura-casca, artisti anonimi si politisti veniti la fata locului, ne-am adus aminte ca suntem turisti veniti de departe sa vedem Trafalgar Square.
Atunci ne-am lasat grijile la o parte, coborand scarile spre fantana celebra din piata si furand niste instantanee cu columna lui Nelson si a leilor masivi din granit negru care o pazesc din cele 4 zari.
Trafalgar Square - asezata chiar in inima Londrei, comemoreaza batalia de la Trafalgar (1805), o victorie britanica navala decisiva in cadrul razboaielor napoleoniene. In urma acestei batalii, in care amiralul Nelson si-a pierdut viata, fiind ucis de un tragator de elita (de unde si columna ridicata in cinstea sa), Napoleon a trebuit sa isi abandoneze planurile de invadare a insulelor britanice si sa isi indrepte atentia catre inamicii de pe continent.
Urmandu-ne simturile si spiritul de orientare al turistului venit in Londra fara harta, fara brosuri si ghiduri audio, am ajuns pe Northumberland street, nr. 10-11 unde se afla The Sherlock Holmes - pub si restaurant. Cum fascinatia pentru povestirile celebrului detectiv precum si ultima ecranizare pe pelicula ce-l are ca erou pe enigmaticul Sherlock Holmes a atins culmile incantarii (mai mult datorita lui Robert Downey Jr. :) ) am scanat cu atentie localul, pe afara, promitand ca o sa ne mai intoarcem, poate chiar pentru o masa de pranz aici.
Imagini cu ce-a mai ramas din distractia unor cheflii la orele pranzului...
De la Sherlock's Pub am luat-o inainte pe o straduta ingusta pana pe Craven street unde este situata casa lui Benjamin Franklin. Recunosc ca daca nu scria pe un banner ca aceea e casa lui, nu ar fi iesit cu nimic in evidenta...fata de fatada cladirii reci si trasa ca la tipar.
Vorbind de tipar, trebuie sa mentionez aici ca prima intalnire a lui cu Anglia s-a datorat tiparului. In 1924 a fost trimis la Londra de catre guvernatorul Pennsylvaniei sa cumpere o presa de tipar, dar ajuns acolo s-a trezit ca e lasat singur si fara bani pe taram strain. Descurcaret din fire, tanarul Benjamin s-a angajat ca tipograf iar dupa doi ani, cu banii castigati s-a intors in State. Abia in 1928, la doar 22 ani si-a deschis propriul atelier tipografic, alaturi de un partener de-al sau.
In istoria SUA, Benjamin Franklin este una dintre cele mai marcante personalitati, cunoscut pentru contributia sa ca diplomat, om de stiinta, inventator, filozof, profesor si om politic.
to be continued.....
Cu scuzoaiele de rigoare pentru lipsa din spatiul "blogaristic", vad ca deja macar un fan mi-a dus lipsa, asa ca voi continua postarea impresiilor si imaginilor din ultima calatorie intreprinsa in afara tarii - UK, Londra.
Asadar...
A doua zi pe meleaguri englezesti, s-a lasat cu o trezire rapida de dimineata, un mic dejun ca la carte (cu multe fibre si calciu) si inarmati cu haine groase, ap foto si sandwich-uri, am pornit voios in cautare de locuri si senzatii tari.
Prima oprire a fost Piccadilly Circus.
Numele de "circus" vine din limba latina si inseamna "cerc", Piccadilly fiind de fapt o zona deschisa, in forma circulara, construita in 1819 la jonctiunea dintre doua strazi - Regent Street cu Piccadilly Street (zona comerciala).
In prezent, Piccadilly este legat de teatrele de pe Shaftesbury Avenue precum si Haymarket, Coventry Street si Glasshouse Street. Faptul ca aici traficul este intens a facut din acest circus o zona importanta de intalnire pentru londonezi cat si punct de atractie pentru turisti.
Inainte sa plecam din Romania, gasisem pe internet ca zona e celebra mai ales pentru reclamele luminoase facute cu neoane (ca in NY) si pentru monumentul fantana Shaftesbury cu statueta arcasului Eros in varf.
La momentul in care am ajuns noi acolo, era plin de lume, in special turisti, o multime de dialecte si limbi straine, aparate de fotografiat si fete imbujorate care se amestecau pe cei cativa metri patrati in care este construit monumentul in trepte.
Dupa cateva poze si o scanare a zonei din jur (teatrul Criterion, London Pavilion), dupa doua sandiwch-uri cu branza si linistirea poftelor stomacului, am purces mai departe, catre Trafalgar Square. Nu aveam timp de lenevit, timpul trecea si mai aveam multe de vazut.
Pe Haymarket street am dat uimiti si peste restaurantul Planet Hollywood - inspirat din atmosfera fascinanta a Hollywood-ului. Primul restaurant a fost deschis la NY in 1991, initial sprijinit de vedete ca Sylvester Stallone, Bruce Willis si Demi Moore, Arnold Schwarzenegger. Planet Hollywood Londra, desi nu atat de impresionant ca restaurantele din NY sau Las Vegas, atrage printr-un cocktail bar destul de bine pus la punct si zone tematice - Bond room, British room sau Cabana room. Daca asta nu e de ajuns, atunci puteti intra macar sa admirati bikinii Ursulei Andress (purtati pentru rolul Honeychil ''Honey'' Ryder , alaturi de Sean Connery in filmul dr. No din '62). Sau macar sa-l admirati pe simpaticul R2D2 din seria Star Wars.
Si pentru ca nu era vreme de stat, am trecut frumos pe langa, ca asa ii sta bine calatorului, cu drumul.Tot in aceeasi zona, West End, Haymarket am dat cu ochii si de Teatrul Maiestatii Sale, Regina Angliei si daca am fi avut timp si chef, aveam ocazia sa ne luam bilete pentru spectacolul ''Fantoma de la Opera". Cladirea de fata a fost proiectata de Charles Phipps si construita in 1897 pentru actorul si managerul Herbert Beerbohm Tree, cel care a fondat Academia Regala de Arta Dramatica in acest teatru.
Pe partea cealalta de strada, tot o cladire de teatru, ca se pare ca englezii se respecta din punctul asta de vedere. The Theatre Royal Haymarket sau mai simplu, Haymarket Theatre, functioneaza inca din 1720, ceea ce il plaseaza in top, pe locul 3 al celor mai vechi teatre din Londra inca in uz.
Si daca in privinta teatrului, ne lamurisem deja ca in Londra nu e de joaca, am hotarat sa imi orientez obiectivul si catre alte puncte de atractie. Cum ar fi transportul - mijloace, preturi, timp si reguli de circulatie.Prima oprire, in dreapta, in fata Bancii Scotiei, unde am zarit amfibia galben-albastru care purta turisti cu chef de atras atentia asupra lor, in parcursul lor pe strazile Londrei. Nu am incercat-o, ca ni s-a parut prea extravaganta pentru gusturile noastre.
Ceea ce mi-am dorit foarte tare sa incerc si am esuat total in a-mi indepli aceasta dorinta, sunt the double-deckers (autobuzele rosii supraetajate). Bila neagra pentru lipsa de initiativa-curaj si pentru faptul ca m-am lasat convinsa ca e mai bine si mai rapid cu metroul si trenul. Dar data viitoare....hm...data viitoare nu mai scap ocazia . Intre timp, admir imaginile:
Primul autobuz rosu vazut de noi in Londra.
Doua autobuze buburuze la intrecere... de fata cu agentul ...organul...
Rosioare suprapuse stand la coada asteptandu-si musteriii... si biclistul cu viteza care rezolva din start doua probleme - sanatate/conditie fizica si accesibilitate.
Caii regali...inhamati la camionul regal asteptand caruta regala si mestecand fanul regal...
Mai pe seara... o alta intrecere, intre taximetristi, cu masinute colorate, cine apasa primul pe acceleratie, la verde. Taxiurile negre, clasice mi s-au parut destul de putine in comparatie cu noile si moderne taxiuri infasate in reclame.Oricum ar fi, nu ne-am fi permis o calatorie cu taxi prin Londra, nici de la un semafor la altul. Asa ca am ramas tot la metrou (intre statiile importante din oras) si tren (din Liverpool Street catre Enfield Town- locatie din nordul Londrei).
Cat despre preturi, am hotarat sa ramanem pe one day travel pass (off peak- adica in afara perioadei de varf, dupa ora 9:30 a.m.) in valoare de 7,5 lire, cu care am putut calatori f bine cu trenul si cu metroul, si am inteles ca cu acelasi card puteam sa ne urcam si in autobuz. Transportul in Londra nu e ieftin, dar daca nu ai de ales, timp putin si multe de vizitat ca noi, alegi calea asta.
Nu avem de ce sa ne plangem ca ne-am descurcat bine asa si am reusit sa vizitam cam tot ce era de vizitat si in plus ne-am simtit in siguranta si stiam mereu unde ne aflam, cat mai avem de mers si unde ar trebui sa coboram. Organizare ca la carte, curatenie medie, aglomeratie numa in perioada de dimineata si dupa amiaza spre seara (cand lumea se grabeste spre si de la lucru).
Plus ca oranduirea britanica a facut ca la metrou, scarile rulante, locul unde de obicei se pierde cel mai mult timp, mai ales daca te grabesti, permit tuturor categoriilor de calatori sa isi fixeze ritmul (cei grabiti pot alerga pe partea stanga a scarilor, in timp ce lenesii sau relaxatii, pot stationa pe o treapta mobila de pe partea dreapta). Semnele fac regula si oamenii, civilizati, se tin de ele. Asa ca totul decurge ca la carte.
Reluandu-ne drumul din Piccadilly Circus, am trecut pe langa zona de teatre din Haymarket, apoi, cautand cu ochii cele mai inalte cladiri dar si dupa zgomot, am ajuns in Trafalgar Square.
Zic dupa zgomot, ca in acea zi avea loc o manifestatie de protest in lupta pentru obtinerea drepturilor femeilor din Iran. Galagie mare cu portavoci si statii de amplificare, un grup de protestanti care imparteau flyere la trecatori si purtau pancarte scrise in engleza si araba, iar unii care sareau cu picioarele pe niste carpe negre aruncate pe jos (cel mai probabil, simbol al vestmintelor sobre ale femeilor iraniene).
Cand am descarcat pozele si am vazut imaginea de mai sus, mi-am zis ca mai sugestiv decat spatele intors femeii din stanga barbatului cu tricou fucsia, nici ca se poate... O femeie al carei chip a surprins in timp toate necazurile si nedreptatile vietii, isi poarta la gat resemnata pancarta tristetii.
Desprinzandu-ne de gloata de gura-casca, artisti anonimi si politisti veniti la fata locului, ne-am adus aminte ca suntem turisti veniti de departe sa vedem Trafalgar Square.
Atunci ne-am lasat grijile la o parte, coborand scarile spre fantana celebra din piata si furand niste instantanee cu columna lui Nelson si a leilor masivi din granit negru care o pazesc din cele 4 zari.
Trafalgar Square - asezata chiar in inima Londrei, comemoreaza batalia de la Trafalgar (1805), o victorie britanica navala decisiva in cadrul razboaielor napoleoniene. In urma acestei batalii, in care amiralul Nelson si-a pierdut viata, fiind ucis de un tragator de elita (de unde si columna ridicata in cinstea sa), Napoleon a trebuit sa isi abandoneze planurile de invadare a insulelor britanice si sa isi indrepte atentia catre inamicii de pe continent.
Urmandu-ne simturile si spiritul de orientare al turistului venit in Londra fara harta, fara brosuri si ghiduri audio, am ajuns pe Northumberland street, nr. 10-11 unde se afla The Sherlock Holmes - pub si restaurant. Cum fascinatia pentru povestirile celebrului detectiv precum si ultima ecranizare pe pelicula ce-l are ca erou pe enigmaticul Sherlock Holmes a atins culmile incantarii (mai mult datorita lui Robert Downey Jr. :) ) am scanat cu atentie localul, pe afara, promitand ca o sa ne mai intoarcem, poate chiar pentru o masa de pranz aici.
Imagini cu ce-a mai ramas din distractia unor cheflii la orele pranzului...
De la Sherlock's Pub am luat-o inainte pe o straduta ingusta pana pe Craven street unde este situata casa lui Benjamin Franklin. Recunosc ca daca nu scria pe un banner ca aceea e casa lui, nu ar fi iesit cu nimic in evidenta...fata de fatada cladirii reci si trasa ca la tipar.
Vorbind de tipar, trebuie sa mentionez aici ca prima intalnire a lui cu Anglia s-a datorat tiparului. In 1924 a fost trimis la Londra de catre guvernatorul Pennsylvaniei sa cumpere o presa de tipar, dar ajuns acolo s-a trezit ca e lasat singur si fara bani pe taram strain. Descurcaret din fire, tanarul Benjamin s-a angajat ca tipograf iar dupa doi ani, cu banii castigati s-a intors in State. Abia in 1928, la doar 22 ani si-a deschis propriul atelier tipografic, alaturi de un partener de-al sau.
In istoria SUA, Benjamin Franklin este una dintre cele mai marcante personalitati, cunoscut pentru contributia sa ca diplomat, om de stiinta, inventator, filozof, profesor si om politic.
to be continued.....
