Cum prima zi de vacanta a fost mai mult petrecuta pe drumuri, iar impresiile sunt legate mai mult de starea sau marimea aeropoartelor sau garilor, despre calatori si senzatiile traite alaturi de ei... voi transcrie mai jos primele randuri scrise pe laptop, in avion, in drum spre Anglia.
..........................................
5 martie 2010
Am dormit dusa de la Budapesta pana deasupra Germaniei. Ma obosise si timpul si presiunea... si am dormit bine, dusa, fara vise... ma rog, nu mi le mai aduc eu aminte.
Ma uit pe geam afara (ma rog... hublou) si ma minunez ca un copil mic. Intre Bonn si Munchen, apare dedesubtul nostru, undeva in dreapta, un alt avion, mai mic si mai rapid (sau cel putin asa il percepe ochiul meu), care lasa si el o dara cenusie...neagra in urma. Dispare undeva in dreapta, dupa aripa avionului nostru, pe partea mea, ca dupa scurt timp sa nu il mai vad. Imi pare rau ca nu mi-am lasat aparatul foto la indemana, ca as fi avut ocupatie, dar sper ca la intoarcere sa mai am o sansa. Dar, dupa cum am invatat pe pielea mea in ultimul timp, se pare ca in fotografie nu exista "o a doua sansa".
In avion e liniste, cu exceptia zgomotului de fond, lasat de motoarele pasarii de fier. Nu pot sa zic ca ma simt foarte bine, inca ma mai doare capul un pic, sau cred ca sunt ametita. Undeva in zona tamplelor, sangele imi pulseaza mai tare.
Am mancat bine, acum o ora jumatate...doua (e ora 12:30) si e ok. Mancarea a fost buna: paste cu sos si piept de pui. Daaaa, stiu! Mi-am incalcat promisiunea facuta de Revelion, ca nu voi mai manca carne de pui, porc, vita...dar in situatia actuala, cele 3-4 bucatele de piept de pui au fost un compromis oarecum de inteles si neregretat prea mult. Aperitivul a fost un corn de faina alba uns de mine maiestos cu unt italienesc (peste care am presarat niste sare), iar desertul, mousse de cafea aromata. Un pic cam gras pentru mine, drept pentru care nici nu am terminat toata cutiuta. Apa plata a venit foarte bine dupa, ca sa spele, ce mai putea din grasimile lasate in gura.
Nu mai am rabdare si ma gandesc entuziasmata la momentul in care vom ateriza. Inca un viraj spre dreapta, o mica turbulenta sau o coborare neglijabila, dar care se simte puternic in presiunea exercitata asupra cutiei mele craniene si a continutului ei. Nu e un rau ca raul de masina (binecunoscut mie), dar are ceva din senzatia din telecabina sau din lift, ridicat la puterea 10.
Ma uit din nou pe monitorul din fata sus si se pare ca suntem la marginea portiunii terestre a continentului european. E ora 12:42 si suntem la 10.4000 m altitudine. Ne indreptam vertiginos si sigur spre capitala Angliei. Mi s-au infundat iar urechile si fac miscarea aia a mea din mandibula ca sa mai scap de tiutul din urechi si presiunea asupra timpanelor. Pasagerii vecini cu noi par a fi mai agitati, se tot foiesc pe coridorul ingust dintre scaune, cu directia baie. Se aud pungi fasaind si cate o tuse seaca. Inca un viraj, de data asta spre stanga, simtit mult mai puternic, pentru ca avionul s-a inclinat vizibil, iar timp de 15 secunde cred ca am mers asa, intr-o rana.
Nu se mai zareste nici uscat nici cladiri sau munti...deci e clar: suntem deasupra marii!
Imaginile de pe monitor imi confirma acest lucru. Sagetile indica traseul spre Canterbury. E ora 12:46, ne aflam la 8400 m si afara sunt -53 grade Celsius. Mai avem 35 de minute pana la destinatia finala. Coboram incet, dar sigur. Afara, in jos, se vede marea. Un viraj la dreapta si ma intorc iar nervos spre hublou. 3 vase maritime se observa sub noi. In rest e gol... si albastru. Doar norii mai schimba atmosfera prin formele lor efemere vatuite.
Capitanul vorbeste - mai avem 20 minute! Trebuie sa ma grabesc cu scrisul ca deja suntem atentionati vizavi de folosirea aparatelor electronice la bord in timpul aterizarii.
PS: am survolat centrul Londrei de 4 ori pana sa reusim sa aterizam...probabil ceva probleme cu spatiile de parcare de pe aeroportul Heathrow . :)
Imaginile luate au fost in aeroport, pe terminalul 4, si in gara Liverpool St., unde ne-am petrecut cea mai mare parte din zi... din motive de proasta sau neeficienta comunicare cu gazda noastra pentru o saptamana, Oana.
Primele imagini luate din aeroportul Heathrow... bineinteles trebuiau sa fie colorate. Primele poze din pasajul de pe terminal spre gura de metrou au fost facute si in semn de uimire pentru curatenie si oamenii care se ocupau de asta...
Curatenia din pasajul dinspre aeroport (terminalul 4) catre gura de metrou a fost si ea remarcata si fotografiata... la fel si cei care roboteau de zor la curatat guma de mestecat de pe jos si peretii.
..........................................
5 martie 2010
Am dormit dusa de la Budapesta pana deasupra Germaniei. Ma obosise si timpul si presiunea... si am dormit bine, dusa, fara vise... ma rog, nu mi le mai aduc eu aminte.
Deasupra Germaniei am avut o surpriza placuta: in afara formelor de relief care se prefigurau de sus, de la 11.000 m altitudine, ca niste desene frumos conturate, am zarit niste dare negre... lasate de alte avioane. Cerul e senin si brazdat din cand in cand de formatiuni noroase, albe si pufoase. Dupa indicatiile de pe monitorul agatat de tavanul aeronavei, afara sunt - 51 grade Celsius. S-a incalzit pesemne, pentru ca la ora 10 cand am decolat din Bucuresti, erau -55 grade.
Ma uit pe geam afara (ma rog... hublou) si ma minunez ca un copil mic. Intre Bonn si Munchen, apare dedesubtul nostru, undeva in dreapta, un alt avion, mai mic si mai rapid (sau cel putin asa il percepe ochiul meu), care lasa si el o dara cenusie...neagra in urma. Dispare undeva in dreapta, dupa aripa avionului nostru, pe partea mea, ca dupa scurt timp sa nu il mai vad. Imi pare rau ca nu mi-am lasat aparatul foto la indemana, ca as fi avut ocupatie, dar sper ca la intoarcere sa mai am o sansa. Dar, dupa cum am invatat pe pielea mea in ultimul timp, se pare ca in fotografie nu exista "o a doua sansa".
In avion e liniste, cu exceptia zgomotului de fond, lasat de motoarele pasarii de fier. Nu pot sa zic ca ma simt foarte bine, inca ma mai doare capul un pic, sau cred ca sunt ametita. Undeva in zona tamplelor, sangele imi pulseaza mai tare.
Am mancat bine, acum o ora jumatate...doua (e ora 12:30) si e ok. Mancarea a fost buna: paste cu sos si piept de pui. Daaaa, stiu! Mi-am incalcat promisiunea facuta de Revelion, ca nu voi mai manca carne de pui, porc, vita...dar in situatia actuala, cele 3-4 bucatele de piept de pui au fost un compromis oarecum de inteles si neregretat prea mult. Aperitivul a fost un corn de faina alba uns de mine maiestos cu unt italienesc (peste care am presarat niste sare), iar desertul, mousse de cafea aromata. Un pic cam gras pentru mine, drept pentru care nici nu am terminat toata cutiuta. Apa plata a venit foarte bine dupa, ca sa spele, ce mai putea din grasimile lasate in gura.
Nu mai am rabdare si ma gandesc entuziasmata la momentul in care vom ateriza. Inca un viraj spre dreapta, o mica turbulenta sau o coborare neglijabila, dar care se simte puternic in presiunea exercitata asupra cutiei mele craniene si a continutului ei. Nu e un rau ca raul de masina (binecunoscut mie), dar are ceva din senzatia din telecabina sau din lift, ridicat la puterea 10.
Ma uit din nou pe monitorul din fata sus si se pare ca suntem la marginea portiunii terestre a continentului european. E ora 12:42 si suntem la 10.4000 m altitudine. Ne indreptam vertiginos si sigur spre capitala Angliei. Mi s-au infundat iar urechile si fac miscarea aia a mea din mandibula ca sa mai scap de tiutul din urechi si presiunea asupra timpanelor. Pasagerii vecini cu noi par a fi mai agitati, se tot foiesc pe coridorul ingust dintre scaune, cu directia baie. Se aud pungi fasaind si cate o tuse seaca. Inca un viraj, de data asta spre stanga, simtit mult mai puternic, pentru ca avionul s-a inclinat vizibil, iar timp de 15 secunde cred ca am mers asa, intr-o rana.
Nu se mai zareste nici uscat nici cladiri sau munti...deci e clar: suntem deasupra marii!
Imaginile de pe monitor imi confirma acest lucru. Sagetile indica traseul spre Canterbury. E ora 12:46, ne aflam la 8400 m si afara sunt -53 grade Celsius. Mai avem 35 de minute pana la destinatia finala. Coboram incet, dar sigur. Afara, in jos, se vede marea. Un viraj la dreapta si ma intorc iar nervos spre hublou. 3 vase maritime se observa sub noi. In rest e gol... si albastru. Doar norii mai schimba atmosfera prin formele lor efemere vatuite.
Capitanul vorbeste - mai avem 20 minute! Trebuie sa ma grabesc cu scrisul ca deja suntem atentionati vizavi de folosirea aparatelor electronice la bord in timpul aterizarii.
PS: am survolat centrul Londrei de 4 ori pana sa reusim sa aterizam...probabil ceva probleme cu spatiile de parcare de pe aeroportul Heathrow . :)
Imaginile luate au fost in aeroport, pe terminalul 4, si in gara Liverpool St., unde ne-am petrecut cea mai mare parte din zi... din motive de proasta sau neeficienta comunicare cu gazda noastra pentru o saptamana, Oana.
Primele imagini luate din aeroportul Heathrow... bineinteles trebuiau sa fie colorate. Primele poze din pasajul de pe terminal spre gura de metrou au fost facute si in semn de uimire pentru curatenie si oamenii care se ocupau de asta...
Curatenia din pasajul dinspre aeroport (terminalul 4) catre gura de metrou a fost si ea remarcata si fotografiata... la fel si cei care roboteau de zor la curatat guma de mestecat de pe jos si peretii.
Gara Liverpool- unde ne-am petrecut cele mai multe ore in tranzit sau asteptand trenul sau metroul.
O mamica sexy, busy busy si grabita...
Magazine la etajul aceleiasi gari...pentru cei ca noi care aveau de asteptat jumatate de ora...pana la venirea urmatorului tren...
Dantelarie in metal...
Unul din fast-food-urile cautate si admirate de Adrian... Wasabi (sushi &bento).
Oricum, trecand peste nervii aferenti intarzierilor din gari si peroane de metrou, am dat cu ochii de oameni frumosi, majoritatea destul de curati, contrastand cu mizeria de pe jos... desi pentru o clipa am crezut ca Londra e un oras curat... (dar am aflat mai tarziu ca paranoia sau frica de atentate a autoritatilor londoneze a dus la eliminarea cosurilor de gunoi din oras).Dupa cateva ore de carat bagajele dintr-o gara in alta...dintr-o statie de metrou in alta...dupa peste 10 apeluri esuate, am reusit sa ajungem la destinatie, unde ne astepta Oana... Ne-am descarcat incarcatura, nervii si oboseala de dupa 2 drumuri cu avionul (Timisoara- Bucuresti, Bucuresti- Londra), ne-am spalat, schimbat, reincarcat burtile cu o cina pregatita de Jimmy si apoi ne-am linistit cu un ceai tipic englezesc, cu lapte, dar dupa ora 5. Seara respectiva a fost dedicata povestilor, integrarii la mediu, recapitularii celor mai teribile momente traite de noi in Romania anul asta, respectiv de Oana (gazda noastra) in Londra. Pe la ora 11 (ora locala) ne-am dus la culcare, uitand de frig si oboseala, ca sa ne pregatim pentru a doua zi, care urma sa fie plina.
asa si episodul 2, 3? cat astept?
RăspundețiȘtergereYuhuuu! There's a SUNSHINE AWARD waiting for you at my blog :)
RăspundețiȘtergerehttp://www.beaubazar.blogspot.com/
xoxox
in curand...in curand...vine mai mult...greu da sigur...
RăspundețiȘtergere