Asadar, in loc sa ma gandesc numai la mine, de ziua mea de nastere, ma gandesc la toti aceia care au contribuit ca eu sa devin persoana care sunt azi. Si la toti aceia care inca sunt in viata mea si imi dau putere si energie, inspiratie si curaj pentru a face orice zi sa fie minunata. Si la toti aceia care ma vor face, inca multi ani de acum incolo, sa zambesc, pentru ca fara ai as fi seaca, goala pe dinauntru si fara sens.
Anul trecut mi-am petrecut ziua de nastere umbland de nebuna prin magazine, supermarketuri cautand, cumparand produse, pregatind masa si atmosfera pentru petrecerea de 30 ani cat si pe cea sarbatorind logodna cu cel mai important barbat din viata mea.
Anul acesta am ales stilul minimalist (ca sa fiu la moda) si mi-am petrecut ziua stand acasa, spaland vase, pregatind bucate minunate (pasta de naut- humus- tort pentru pranz si, mai tarziu, peste la cuptor cu lamaie si rozmarin, cartofi, broccoli, salata verde cu rucola pentru cina).
Anul acesta, de ziua mea am fost alaturi de prietenii cei mai apropiati si partenerul meu de viata. Alaturi de oamenii dragi care au ceva de spus in viata mea si carora le pasa..ca e ziua mea. Si pentru ca mi-am facut un obicei (prost, bun, cum o fi el) de a monitoriza cine isi mai aduce aminte de mine, in ziua de 3 (sau 2-4-5, pentru cei care vor sa se abata de la regula sau intarziatii), de parca as putea contoriza asa gradul de rudenie, prietenie sau insemnatate pentru ei in anul acela... anul asta mi-am urmarit/insemnat colindatorii.
Si chiar daca in viata mea au avut loc schimbari importante - nu mai mananc carne, nu mai am job full time cu contract, nu mai plec in deplasari si nu mai sunt conectata activ la mediul profesional, totusi sunt mandra posesoare a unei liste de 27 de urari (venite de la indivizi sau familii). Oricat de nebuneste, infantil, meschin, ciudat sau rece ar parea acest obicei, mie chiar imi pasa. De ce? Pentru ca ma tine in viata. Daca am macar 5 persoane care isi aduc aminte de mine intr-o zi importanta din an, atunci pot sa stau linistita. E bine.
Insa conform rezultatelor monitorizarii mele, se pare ca sunt de-a dreptul populara. Asta mi-am dorit dintotdeauna. Sa insemn ceva pentru altii, sa fiu bagata in seama, luata in serios - chiar si pentru momentele cand fac glume ironice- pentru ca asta inseamna pentru mine ca nu fac pamantului umbra degeaba si ca tot ceea ce gandesc, simt si fac, adica tot ceea ce ma reprezinta, ramane macar putin si in memoria altora. Fie ca isi aduc aminte de mine doar din politete sau complezenta, din nevoie sau din dorinta de a fi la randul lor bagati in seama mai tarziu... eu sunt multumita. Deci stau bine pe scara sociala si asta...da...ma tine in viata. Dar nu raman doar la nivelul asta! Ma simt chiar fabulos!
Si daca am tot vorbit de prieteni, nu vreau sa uit sa mentionez cate ceva si despre familie. Ca o celebritate la ceremonia de decernare a premiilor Oscar, o spun cu sinceritate: fara (o)familie, as fi devastata. Nu conteaza care familie, a cui (a mea, a partenerului meu, sau cea pe care urmeaza sa o intemeiem impreuna oficial), ci conteaza ca membrii ei fac parte, in mintea mea, dintr-o mare familie care inseamna mult pentru mine. Si pentru asta, pentru faptul ca acea mare familie exista, vreau sa multumesc. Oricui vrea sa primeasca multumirile...cel care este responsabil de departamentul asta. Fie el un inger bun pazitor, vreun sfant, vreo divinitate sau o entitate suprema care ma apara si imi ofera oportunitati, o reincarnare a vreunui suflet bun din cadrul stramosilor nostri sau doar o picatura de energie pozitiva care pluteste in eter, si care stie foarte bine ce are de facut.
Sunt recunoscatoare si zambesc pentru acest dar minunat: familia si prietenii mei. Multumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu