Retrospectiva '09 Take 3 : Budapesta

Ma tot rog de mine de ceva vreme sa scriu despre ultima experienta "abroad". Dar evident, ceva din interiorul meu o tot amana. Cred ca acum stiu de ce. Dar nu mai conteaza. Ceea ce conteaza e ca acum pot sa scriu acest post si sa ma bucur de el. Plus ca am si imagini care sa il faca mai frumos. Si ce imagini... yum yum :)

Introducere lunga, saracia postului...hai sa intram in subiect, direct, concis.


Locatia: Budapesta - Ungaria
Data: 21.01.2009
Participanti: Crisnek (moi), Iulnek (Iul) si Hajnalka (Hajni) - echipa din Romania

Obiectiv: workshop pe Business Development Skills

Durata: 2 zile, plus 8 ore pe drum, de la Timisoara si inapoi

Modalitate de transport: tren international

Cazare: la hotel, in camera de 3, cu chicineta :)

Limbi straine utilizate: Romana, Engleza, Maghiara

Cunoscatori de lb maghiara din gasca noastra: 1

Chef de calatorie: maxim

Tolba de poante: plina

Mancare: facut plinul din Kaufland pentru drum si pt caz de urgenta (ca nu ne dau ungurii de mancare)

In frumoasa zi de 20.01 am sosit la birou cu bagaje si naravuri (proaste si bune) ca sa plecam impreuna spre gara. Pe la 5 pm ne-am tarat trolerele pe peron si de acolo in trenul international - ala cu rosu, care are cate 2 canapele din material textil, puse fata in fata si masute din metal intre, ca nu cumva sa te apuce foamea, chefu de table sau carti si sa nu ai pe ce sa te produci.

Ne-am luat ramas bun de la orasul de pe Bega, de la prieteni si case, de la animale de companie si de la obiceiuri casnice si am plecat voioase, in ritm de ciu ciu ciu ciu. Dupa dat iama in pungile cu dulciuri, caju si arahide, dupa cojit portocale si omorat timpul cu glume ieftine, dupa foiala de pe o parte pe alta si verificarea de la vama...dupa 5 ore de mers cu trenu, am ajuns si in gara din Budapesta. Acolo am pus-o pe vorbitoarea noastra de maghiara sa sune dupa un taxi, care ne-a dus direct la hotelul nostru.

Dupa check in si urcat bagajele in camera, dupa schimbat, facut dus si pregatit cina (pe la 11 noaptea) ne-am bagat sub pleduri, fiecare in patul nostru. Am mai chicotit un pic pe intuneric, povestind experientele mele cinematografice din studentie (in care am vizionat pentru prima oara un film cu si despre zoofilie, zoofili si zoofile). Dupa aia am atipit toate si pana nu ne-au sunat alarmele de ora 8 a.m., nu am mai miscat.

Dimineata s-a anuntat a fi destul de placida, dar dupa ce am luat in plamani prima gura de aer proaspat si rece de afara, ne-am revenit. Am facut poze rapid, din mers la bannere si cladiri si in 10 minute am ajuns la birou.

Acolo ne-am bucurat de un mic dejun copios, aranjat de colegii nostri unguri, special pentru noi, cei veniti din deplasare.

Participantii la workshop s-au cam lasat asteptati, iar ca drept urmare, inca din prima zi, programul s-a dat peste cap, ca la evenimentele unde participa mari vedete muzicale. Programul s-a derulat cam greoi la inceput, fie si din cauza lipsei unui trainer profesionist, fie si din cauza diferentelor culturale si lingvistice. Colegii din Slovacia, prezenti si ei la eveniment, au avut greutati de adaptare la statul in scaun si participat activ la discutii (unii isi traduceau din engleza in slovaca, celor care nu intelegeau, altii isi hidratau pielea mainilor, altii isi cautau notitele de acasa sau raspundeau la telefon... Cu alte cuvinte, s-au facut de toata bafta.

Totul s-a derulat destul de rapid, pana la pranzul incropit rapid dintr-o comanda generoasa si variata de pizza, care ne-a mai deschis pofta de discutii, pentru partea a doua a zilei.

Incet dar sigur, dupa prezentari si discutii, a trecut si partea a doua a workshop-ului, concluzionand cu colegii din Romania, ca nu prea se merita drumul pentru doar atata... (eu l-as fi gandit mult mai bine si as fi antrenat atmosfera ca sa evit timpii morti si plictiseala din sala).

Dupa o binemeritata regrupare, am mers seara sa cinam, la unul dintre cele mai bine cotate restaurante din Budapesta - Symbol. Am urcat care cum am reusit, fie in masinile sefilor fie in taxiuri, ca sa ne atingem tinta pentru seara respectiva. Dupa un drum destul de lung cu masina si vociferarile mele evidente (pentru cine nu ma cunoaste, fratilor, am rau de masina) am ajuns la destinatie.

Nu prea eram in forma de zile mari din cauza drumului, dar dupa vreo jumatate de ora, am inceput sa imi recapat voiosia si pofta de glume, de mancat si de baut, specifice in team-building-uri.

Am mirosit, privit, ascultat si gustat tot. Imaginile furate cu aparatul foto vorbesc despre detalii.

Am inceput cu bauturi colorate si apetisante, am continuat cu aperitive simple, apoi cu un fel principal de mancare bine pregatit si am incheiat cu un desert pe cat de frumos ornat, tot pe atat de gustos.

Vin alb (Muscat Ottonel) si cocktail de fructe


comanda mea - paste cu scoici - iar la desert - prajitura de ciocolata cu fructe


comanda Csillei - ciudatenii cu peste si muguri de soia..? - budinca de branza


comanda lui Andi - ceva carne pe bat:P - si budinca branza/migdale/fructe

comenzile
Evei (sarmalute si carne cu lipie),






Iuliei (orez cu legume mixte si taitei de orez)






si a Janei (specialitati cu somon CRUD...drept pentru care a ramas saraca fata flamanda...ca nu a putut manca treaba aia asa cum era...si a comandat ceva orez sau paste...dar chelneru a uitat ...asa ca...som onu a ramas in farfurie...crud.


Totul s-a asezonat cu rasete, glume, amintiri ale consultantilor seniori de la alte evenimente asemanatoare dar mai baltate, nu mai stiu cate pahare de mohitos, cuba libre, cosmopolitan, incheindu-se maiestuos cu o nota de plata lunga si destul de usturatoare pentru proprietarul companiei noastre, care a venit spre finalul cinei, cu cardul in portofel. Las' asa... ca are de unde!

Marinerul sef chelner - Juice fructe - Mojito si Cosmo

Juice fructe - Mojito - Cuba Libre

M-am simtit mega-bine, am mancat tot, ca un copil cuminte, am facut fotografii la tot ce misca si ce ni se punea pe masa, ba chiar si la buda...ca merita!

Am plecat cu burta plina si cu gura pana la urechi, dand un 10 cu plus restaurantului Symbol. Bravo!

Incolonati ca la gradinita, am iesit din restaurant, spre final de zi, pe la 12 noaptea, cand ies vampirii la vanatoare.

Sefu cel mare ne-a inghesuit pe noi 3 si pe Jana, din Slovacia, intr-un taxi,cu pretextul ca ne duce el la hotel. Cand colo, ne trezim din betia rasului si a alcoolului din cocktailuri, in fata unui club. As zice...club de noapte- dupa nume- sau discoteca - dupa cei dinauntru. Ei bine rasetele si veselia noastra au incetat in momentul in care sefu al mare se tot ruga de noi, in fata taxiului, sa iesim cu el, ca are chef de dansat in club. Trec peste momentul jenant, de dezamagire amestecata cu nedumerire pe care l-am trait in clipele alea... Ideea e ca am coborat pana la urma si ne-am incolonat iarasi, dupa sefu', de data asta fara rasete si revoltate, ca sa intram in "Moulin Rouge" - un alt loc de pierzanie, pentru cei care cunosc Budapesta.

Ne-am dat seama curand, noi cele 4 motate, ca locul cu pricina e un club-disco destul de pretentios si scump, cu servicii atat pentru tineri mai instariti cat si pentru barbati cu bani care cauta distractii feminine ieftine. Am trecut de body-guardul de la intrare cu un nod in gat, si am inaintat greu, incet, ezitand, facand popas la garderoba si apoi ajungand la etaj, intr-un separeu platit cu extra-money, aranjat cu canapele si fotolii din canapea rosie, cu balcon teatral si o masuta de sticla pentru bauturi. De acolo, de la balcon se vedeau scena si fetele cu pene pe cap, care se chinuiau sa danseze pe un bar, in ritmurile muzicii.

Nu imi aduc aminte sa ma fi simtit mai ciudat ca atunci.... Poate pentru ca brusc ma invadasera laolalta senzatia de greata, scarba, refuz, disconfort si uimire. Fata de bosorogii care salivau la fetele imbracate sumar si pe care le strigau cu o miscare simpla din mana, le strangeau in brate si le sarutau cu foc, apoi trimitandu-le la altii. Fata de tinerii de bani gata care veneau la balcoanele invecinate imbracati in haine de blana si camasi scumpe, comandau platouri de delicatese si se distrau zgomotos peste balcon, atragand atentia multimii de jos. Si fata de seful nostru, care se pare ca se simtea extraordinar in aceasta atmosfera. Si care parea unul de-al "casei".

Si pentru ca seria favorurilor pe care le face un angajat pentru sefu' cel mare trebuia sa continuie glorios, ceea ce incepuse ca "numai o juma' de ora de stat in club, de dragu muzicii", s-a transformat in 2 ore de stat si inghitit porcarii din partea sefului - care pana la urma s-a matolit rau de tot, muzica house cu beat dat la maxim, personaje dubioase care am presupus ca tranzactionau dansatoare tinere pentru domni batrani dar bogati, tineri prost imbracati si prost dansatori, bauturi prea multe necerute si nebaute, indoite cu apa si gheata, fum de tigara si trabuc si lumini stroboscopice orbitoare.

Cand circul asta s-a transformat intr-o harmalaie de nesuportat si sefu adormise pe canapea, cu portofelu plin de bani in buzunar, am hotarat sa plecam, cu riscul de a ne transforma in niste slugi credincioase dar cu constiinta impacata, tragand de sefu' si reusind abia dupa juma de ora de rugaminti sa il scoatem afara si il bagam intr-un taxi cu destinatia: casa lui.

Drumul spre hotel, cu taxiul gasit cu greu, la ora 3 noaptea, a fost rapid.

Comentariile - de prisos.

Somnul nostru de frumusete compromis.

A doua zi de dimineata, am fost in picioare la 8 si la 9 eram deja la birou, pentru ultima zi de workshop. Colegii unguri si slovaci au aflat rapid de patania din noaptea precedenta si nu au fost uimiti deloc de purtarea sefului. Pesemne ca trecusera si ei prin asta, odinioara, si plecasera din timp de la restaurant, cu taxi separat, ca sa evite circul.

Inevitabil, ziua a doua a fost plina de bufeuri si oboseala, lipsa de chef de a participa activ la discutii si la gasirea unor solutii cerute de coordonator. Singura distractie din peisaj a reprezentat-o o jucarie ingenioasa din metal care ne-a infierbantat retelele neuronale, in incercarea de a-i gasi rezolvarea.

Nu am sa omit si sedinta fotografica pe care am experimentat-o tot la birou, ca sa ne obtinem mult doritele fotografii "profi" de pus pe site-ul companiei.

Pe la ora doua dupa amiaza ne-am incheiat socotelile cu colegii, si noi, echipa din Romania ne-am strans bagajele si am pornit frumos spre gara, unde trebuia sa prindem trenul spre casa. Evident, drumul spre gara cu taxiul, mi-a oferit toate sansele de a mi se face din nou rau, drept pentru care, urcarea mea in tren, a coincis cu o senzatie de usurare enorma, stiind ca de acolo pana acasa drumul va fi lin si reconfortant. Inarmate cu sandwich-urile enorme la pachet comandate pentru echipa din deplasare, am pornit calatoria spre Timisoara, incheind astfel ultima fila din romanul instruirilor noastre.

Acum, la un an de la eveniment, am trecut peste rele si imi aduc aminte in special de cele bune, zmabind in coltul gurii si savurand imaginile de la restaurantul Symbol, unde am fost tratati regeste si am plecat multumiti si razand.

Cand voi fi mare, am sa imi fac si eu un restaurant la fel de frumos. :)