De ce cladirile altora arata mai bine decat ale noastre? Si de ce muntii si vaile, cascadele si pietrele altora arata mai ingrijite decat ale noastre? De ce iarba altora pare mai verde si mancarea lor, mai apetisanta? De ce oamenii lor par mai frumosi, mai atragatori decat ai nostri? De ce au magazine mai multe, produse mai variate, cai de acces mai bune si mijloace de transport suspendate si rezistente? De ce , de ce...de ce??!
Imi vine sa imi iau campii si sa nu ma mai chinui sa imi investesc energia, timpul, rabdarea, ideile si pasiunea in tara asta, unde, orice ai face, parca faci degeaba...ca tot nu ajungi sa fii multumit de ceea ce ai realizat.
Nu sunt depresiva. Deloc. Doar ca m-a palit azi, asa dintr-o data, navigand pe net, pe pagina unei companii care organizeaza evenimente outdoor pentru copii, vizualizand imaginile luate din excursiile organizate si am putut face comparatie intre fotografiile cu evenimente din tarisoara noastra draga... si cele din afara granitelor ei. Si m-a palit: bai...arata mai bine la ei...in Italia- Venetia, in Austria, in Croatia...in....dzeu mai stie pe unde erau facute fotografiile/pozele alea.
Nu sunt depresiva. Doar ma pune pe ganduri o astfel de situatie. Eu, aia care eram pusa pe fapte mari in tara mea, eu, aia care ii spuneam tatei ca nu ma las eu cu una cu doua, ca eu nu plec din tara mea, ca aici e locul unde voi creste si ma voi maturiza, unde voi deveni cineva, si ca ii las pe altii sa spele WC-uri in "tarile calde" ca sa se intoarca dupa aia in "mertzane"ca sa cutreiere strazile ca niste domni cu mainile, manjite de cacatul strain, pe volanul din piele alba.
Ce sa mai zic... ca vreau de ceva vreme sa plec? Ca vreau sa incerc si eu cum e in afara...sa traiesti, sa muncesti, sa te plimbi, sa inspiri aer occidental, nu doar in vacanta, ci, zi de zi, ca un localnic, ca un om cu vise mari si cu chef de a schimba lumea schimbandu-se pe el insusi.
Adica sa ies din rutina... din zona mea de confort, din locurile pe care le cunosc acum si cu ochii inchisi, si sa ma avant in necunoscut, sa imi pun creierul in miscare, sa cunosc oameni noi si locuri incitante, cu mizeria sau stralucirea lor, sa ma scot din letargia asta si sa imi fac curaj sa pornesc din nou, la drum...asa cum am facut-o acum 9 ani, cand am "fugit" de normalitatea de acasa, la 800 Km departare, ca sa simt ca traiesc din nou.
Un inceput are un sfarsit. Orice sfarsit e legat de un nou inceput. Si ciclul se repeta. Dar visez din nou... la un nou nout NOU inceput. Pentru ca vreau energie, pasiune, putere, activism, dorinta, visare, miscare, idei, creativitate, evolutie.
Pentru ca acum am incheiat un articol si vreau sa incep sa scriu primul capitol dintr-o carte. Cartea vietii mele de adult. Inca simt ca sunt o adolescenta.
Am urcat...si acum sunt pe un platou liniar. Si vreau sa urc din nou.
Vreau sa simt ca traiesc.
Vreau sa ma misc ca si cum as trai - vorba lui Voichi.... :)
Ba chiar vreau sa fiu si mai indrazneata decat atat:
vreau sa ma misc traind fiecare clipa la puterea 300!
Imi vine sa imi iau campii si sa nu ma mai chinui sa imi investesc energia, timpul, rabdarea, ideile si pasiunea in tara asta, unde, orice ai face, parca faci degeaba...ca tot nu ajungi sa fii multumit de ceea ce ai realizat.
Nu sunt depresiva. Deloc. Doar ca m-a palit azi, asa dintr-o data, navigand pe net, pe pagina unei companii care organizeaza evenimente outdoor pentru copii, vizualizand imaginile luate din excursiile organizate si am putut face comparatie intre fotografiile cu evenimente din tarisoara noastra draga... si cele din afara granitelor ei. Si m-a palit: bai...arata mai bine la ei...in Italia- Venetia, in Austria, in Croatia...in....dzeu mai stie pe unde erau facute fotografiile/pozele alea.
Nu sunt depresiva. Doar ma pune pe ganduri o astfel de situatie. Eu, aia care eram pusa pe fapte mari in tara mea, eu, aia care ii spuneam tatei ca nu ma las eu cu una cu doua, ca eu nu plec din tara mea, ca aici e locul unde voi creste si ma voi maturiza, unde voi deveni cineva, si ca ii las pe altii sa spele WC-uri in "tarile calde" ca sa se intoarca dupa aia in "mertzane"ca sa cutreiere strazile ca niste domni cu mainile, manjite de cacatul strain, pe volanul din piele alba.
Ce sa mai zic... ca vreau de ceva vreme sa plec? Ca vreau sa incerc si eu cum e in afara...sa traiesti, sa muncesti, sa te plimbi, sa inspiri aer occidental, nu doar in vacanta, ci, zi de zi, ca un localnic, ca un om cu vise mari si cu chef de a schimba lumea schimbandu-se pe el insusi.
Adica sa ies din rutina... din zona mea de confort, din locurile pe care le cunosc acum si cu ochii inchisi, si sa ma avant in necunoscut, sa imi pun creierul in miscare, sa cunosc oameni noi si locuri incitante, cu mizeria sau stralucirea lor, sa ma scot din letargia asta si sa imi fac curaj sa pornesc din nou, la drum...asa cum am facut-o acum 9 ani, cand am "fugit" de normalitatea de acasa, la 800 Km departare, ca sa simt ca traiesc din nou.
Un inceput are un sfarsit. Orice sfarsit e legat de un nou inceput. Si ciclul se repeta. Dar visez din nou... la un nou nout NOU inceput. Pentru ca vreau energie, pasiune, putere, activism, dorinta, visare, miscare, idei, creativitate, evolutie.
Pentru ca acum am incheiat un articol si vreau sa incep sa scriu primul capitol dintr-o carte. Cartea vietii mele de adult. Inca simt ca sunt o adolescenta.
Am urcat...si acum sunt pe un platou liniar. Si vreau sa urc din nou.
Vreau sa simt ca traiesc.
Vreau sa ma misc ca si cum as trai - vorba lui Voichi.... :)
Ba chiar vreau sa fiu si mai indrazneata decat atat:
vreau sa ma misc traind fiecare clipa la puterea 300!
Nu pleci nicaieri din Romania! La mine nu te-ai gandit?! Pe mine cui ma lasi?! :((
RăspundețiȘtergere