Trec printr-o perioada de tranzitie...nu tocmai usoara...perioada in care incerc sa ma conving ca tot ceea ce am decis e cel mai bun lucru si ca valorile pe care mi le-am setat sunt usor de urmat daca am vointa destula si ca... trebuie sa ma curat de toxinele puturoase ale unei afaceri total neeficiente si administrata prost, pentru ca sa pot trece usor la etapa de libertate productiva. Adica, libertate - libertate, dar viata-i pe bani!
Is satula de sloganuri de gen: "e criza, trebuie sa supravietuim cumva" sau "sunt disperat(a), daca ma platesc, fac si asta" sau "eh, merge si asa, ca sefu nu stie, e prea ocupat..." sau "nu am chef acuma, las pe luni, poate nici nu mai trebuie saptamana viitoare".
Ei bine, ii voi lasa in urma pe tovarasii angajati care se complac sa faca baie in zoaiele sefilor si voi zice in gura mare:
1. Dar eu nu vreau sa supravietuiesc! Eu vreau sa TRAIESC!
2. Si ce daca e criza? Asta e o scuza sa ne taram ca niste rame, prin noroi, la umbra urzicilor?
3. Nu recunosc nimic in legatura cu disperarea! Dupa parerea mea, disperarea este un concept bun pentru oamenii slabi. Fara compromisuri, fara jumatati de masura! Sunt de acord sa ma lupt cu greutatile, sa le fac fata si sa castig: putere, experienta, vointa, motivatie, incredere.
4. Cum adica ... merge si asa? Pai daca am fi toti coordonati de conceptul asta, lumea noastra nu ar mai evolua, ne-am intoarce la cules fructe si la vanat mamuti, pentru ca merge si asa...
Hai sa ne pacalim ca totul e un film frumos si ca de fapt actiunile noastre nu au nici un efect asupra nimanui, nici macar a noastra!
Dar hai, mai bine, sa ne pacalim creierele ca noi conducem lumea, ca suntem capabili sa mutam si muntii din loc, sa zburam pe Pluto, sa oprim razboaiele si sa ne salvam planeta, sa ne iubim si sa luptam pentru ca actiunile noastre sa aiba efecte pozitive asupra noastra si a celor din jur.
Si daca tot ne pacalim, poate chiar o sa ajungem sa credem ca suntem mai buni si chiar o sa facem totul pentru a-i face si pe cei din jur mai buni.
5. Cel mai cumplit sentiment pe care il poti avea in legatura cu viata ta este plictisul! Dar daca ti-ai face singur de lucru, nu ai mai avea timp sa te plictisesti! Ba chiar nici sa mananci...sau sa te duci la WC. Am gasit chiar in DEX antonimul plicitiselii: PASIUNEA! Asta da cuvant director! Vreau sa muncesc cu pasiune!
Imi spunea de curand o prietena ca ma admira pentru verticalitate. Recunosc ca am fost magulita, dar nu m-am putut abtine sa nu ma intreb de unde am eu " coloana verticala".
Cred ca verticalitatea ti-o dobandesti atunci cand accepti cine esti, ce rol ai in viata asta, care iti sunt principiile si cat de mult te incapatanezi sa te tii de ele (chiar si atunci cand uneori asta nu iti aduce beneficii imediate). Esti vertical atunci cand actionezi conform unor principii de viata si faci tot posibilul sa infrunti ipocrizia, prostia, minciuna, nedreptatea si nepasarea, comunicand elegant, ferm, clar, argumentat, ideile in care crezi.
Am trecut de curand printr-o experienta de viata care m-a marcat si m-a pus pe ganduri. Am realizat, din nou, ca actiunile si atitudinile noastre sunt cele care ne definesc, si nu culoarea pielii, hainele, varsta, contul in banca sau gradul de atractivitate.
Mi-am inradacinat ideea ca deciziile pe care le luam in legatura cu tot ceea ce facem (activitate, pasivitate) sunt cele care ne calesc, care ne maturizeaza si creeaza acea substanta care umple carcasa pe care o caram cu noi pe parcusul vietii, invelisul care se modeleaza in functie de ceea ce acopera.
Si ca sa inchei intr-o maniera dulce, ca tot mi-e gandul la torturi de nunta, imi vine acum in minte imaginea unui tort supraetajat, frumos, alb, ornat cu martipan si flori, umplut cu blat de ciocolata, nuci si crema de vanilie, dar sustinut pe interior de un suport din inox. Suportul acela, desi nu se vede, este cel care sustine gustul blatului si al cremei, frumusetea glazurii si a florilor. Ce-ar fi daca nu ar fi... suportul? Cum e tortul tau?
Is satula de sloganuri de gen: "e criza, trebuie sa supravietuim cumva" sau "sunt disperat(a), daca ma platesc, fac si asta" sau "eh, merge si asa, ca sefu nu stie, e prea ocupat..." sau "nu am chef acuma, las pe luni, poate nici nu mai trebuie saptamana viitoare".
Ei bine, ii voi lasa in urma pe tovarasii angajati care se complac sa faca baie in zoaiele sefilor si voi zice in gura mare:
1. Dar eu nu vreau sa supravietuiesc! Eu vreau sa TRAIESC!
2. Si ce daca e criza? Asta e o scuza sa ne taram ca niste rame, prin noroi, la umbra urzicilor?
3. Nu recunosc nimic in legatura cu disperarea! Dupa parerea mea, disperarea este un concept bun pentru oamenii slabi. Fara compromisuri, fara jumatati de masura! Sunt de acord sa ma lupt cu greutatile, sa le fac fata si sa castig: putere, experienta, vointa, motivatie, incredere.
4. Cum adica ... merge si asa? Pai daca am fi toti coordonati de conceptul asta, lumea noastra nu ar mai evolua, ne-am intoarce la cules fructe si la vanat mamuti, pentru ca merge si asa...
Hai sa ne pacalim ca totul e un film frumos si ca de fapt actiunile noastre nu au nici un efect asupra nimanui, nici macar a noastra!
Dar hai, mai bine, sa ne pacalim creierele ca noi conducem lumea, ca suntem capabili sa mutam si muntii din loc, sa zburam pe Pluto, sa oprim razboaiele si sa ne salvam planeta, sa ne iubim si sa luptam pentru ca actiunile noastre sa aiba efecte pozitive asupra noastra si a celor din jur.
Si daca tot ne pacalim, poate chiar o sa ajungem sa credem ca suntem mai buni si chiar o sa facem totul pentru a-i face si pe cei din jur mai buni.
5. Cel mai cumplit sentiment pe care il poti avea in legatura cu viata ta este plictisul! Dar daca ti-ai face singur de lucru, nu ai mai avea timp sa te plictisesti! Ba chiar nici sa mananci...sau sa te duci la WC. Am gasit chiar in DEX antonimul plicitiselii: PASIUNEA! Asta da cuvant director! Vreau sa muncesc cu pasiune!
Imi spunea de curand o prietena ca ma admira pentru verticalitate. Recunosc ca am fost magulita, dar nu m-am putut abtine sa nu ma intreb de unde am eu " coloana verticala".
Cred ca verticalitatea ti-o dobandesti atunci cand accepti cine esti, ce rol ai in viata asta, care iti sunt principiile si cat de mult te incapatanezi sa te tii de ele (chiar si atunci cand uneori asta nu iti aduce beneficii imediate). Esti vertical atunci cand actionezi conform unor principii de viata si faci tot posibilul sa infrunti ipocrizia, prostia, minciuna, nedreptatea si nepasarea, comunicand elegant, ferm, clar, argumentat, ideile in care crezi.
Am trecut de curand printr-o experienta de viata care m-a marcat si m-a pus pe ganduri. Am realizat, din nou, ca actiunile si atitudinile noastre sunt cele care ne definesc, si nu culoarea pielii, hainele, varsta, contul in banca sau gradul de atractivitate.
Mi-am inradacinat ideea ca deciziile pe care le luam in legatura cu tot ceea ce facem (activitate, pasivitate) sunt cele care ne calesc, care ne maturizeaza si creeaza acea substanta care umple carcasa pe care o caram cu noi pe parcusul vietii, invelisul care se modeleaza in functie de ceea ce acopera.
Si ca sa inchei intr-o maniera dulce, ca tot mi-e gandul la torturi de nunta, imi vine acum in minte imaginea unui tort supraetajat, frumos, alb, ornat cu martipan si flori, umplut cu blat de ciocolata, nuci si crema de vanilie, dar sustinut pe interior de un suport din inox. Suportul acela, desi nu se vede, este cel care sustine gustul blatului si al cremei, frumusetea glazurii si a florilor. Ce-ar fi daca nu ar fi... suportul? Cum e tortul tau?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu