Imi aduc aminte ca pe vremea cand eram acasa la ai mei, si imi lustruiam ghetele cu nerabdare, parca sarbatoarea asta avea alt farmec. Era mai ''fermecata'', plina de magie, de intelesuri, de bunatate, de afectiune. Nu stiu...era altfel. Da, stiu, eram copil, credeam cu tarie in Mosu asta minunat care vine inaintea lui Mos Craciun si care te invata in timp sa ai grija de papusi (sa nu le mai bati ca au fost neascultatoare la ora), de haine si geanta de mers la scoala, sa fii mai atenta cum te porti cu parintii si bunicii, cu verisorii si prietenii, daca ti-ai ascultat invatatorii si ai respectat oamenii batrani in decursul anului. Era un pretext ca sa ne oranduim gandurile, actiunile, comportamenul de peste an, in prag de trecere catre altul nou. Da eram copil si era altfel. Da parca si lumea de pe vremea cand eram eu copil era alta. Si obiceiurile se pastrau altfel.
Dupa ce am trecut prin ritualul de trecere la perioada adolescentei si apoi la stadiul de adult, parca si lumea din jurul meu s-a schimbat enorm. Nu numai oranduirea politica si sociala, nu numai economia si banii, parca si oamenii si obiceiurile stravechi. Si e trist.
Cand am intampinat sarbatoarea asta de Mos Nicolae pentru prima oara in Timisoara, am dat nas in nas cu betele astea colorate si impopotonate kitschos care se vand pe post de ''cadouri'' sau dovezi de cumintenie. Am ramas socata, ca nu am stiut ce sunt si apoi cand am aflat am facut ochii mari si mi-am zis ca fie le adopt asa cum sunt, fie reneg locul si obiceiurile locului care ma adoptase de curand. Asa ca am ajuns la scurt timp dupa intamplarea asta, sa tanjesc sa primesc bete de la prieteni sau colegi de facultate, doar ca sa nu ma simt pierduta in spatiu, ignorata sau lasata de coada... chit ca fusesem cuminte tot anul.
Acum insa, ma gandesc cu jind la betele neaose rupte din crengile copacului din fata casei parintesti si puse strategic in ghetutele de pe hol, pe vremea cand chiar credeam in Mosu ala mai tanar decat mos Craciun.
Am ajuns sa imi doresc sa ocolesc cu orice pret tarabele improvizate in toata Timisoara de comerciantii banatenii in perioada asta. Nu imi da deloc o stare de bine, ca odinioara. Ba din contra. Ma face sa ma incrunt. Sa simt ca e ceva putred in Danemarca...
Aseara pe la 6, intorcandu-ma de la o binemeritata si lunga plimbare prin oras cu Ana, ajunsa in piata verde, la mine in cartier, am zarit cu coada ochiului cateva matusi cu niste bete impodobite cu smocuri colorate si puse in galeti, pe ciment. Era intuneric ca noaptea si frig ca la Polul Nord. Si ele stateau acolo in speranta sa faca un ban cinstit. Nu le-am dat prea mare atentie pana nu am trecut prin dreptul lor si am auzit fara sa vreau o frantura de conversatie:
"in alte dati...tineretul venea sa caute, sa se inghesuie, sa cumpere... Da' acum, NIMENI..."
Dupa ce am trecut prin ritualul de trecere la perioada adolescentei si apoi la stadiul de adult, parca si lumea din jurul meu s-a schimbat enorm. Nu numai oranduirea politica si sociala, nu numai economia si banii, parca si oamenii si obiceiurile stravechi. Si e trist.
Cand am intampinat sarbatoarea asta de Mos Nicolae pentru prima oara in Timisoara, am dat nas in nas cu betele astea colorate si impopotonate kitschos care se vand pe post de ''cadouri'' sau dovezi de cumintenie. Am ramas socata, ca nu am stiut ce sunt si apoi cand am aflat am facut ochii mari si mi-am zis ca fie le adopt asa cum sunt, fie reneg locul si obiceiurile locului care ma adoptase de curand. Asa ca am ajuns la scurt timp dupa intamplarea asta, sa tanjesc sa primesc bete de la prieteni sau colegi de facultate, doar ca sa nu ma simt pierduta in spatiu, ignorata sau lasata de coada... chit ca fusesem cuminte tot anul.
Acum insa, ma gandesc cu jind la betele neaose rupte din crengile copacului din fata casei parintesti si puse strategic in ghetutele de pe hol, pe vremea cand chiar credeam in Mosu ala mai tanar decat mos Craciun.
Am ajuns sa imi doresc sa ocolesc cu orice pret tarabele improvizate in toata Timisoara de comerciantii banatenii in perioada asta. Nu imi da deloc o stare de bine, ca odinioara. Ba din contra. Ma face sa ma incrunt. Sa simt ca e ceva putred in Danemarca...
Aseara pe la 6, intorcandu-ma de la o binemeritata si lunga plimbare prin oras cu Ana, ajunsa in piata verde, la mine in cartier, am zarit cu coada ochiului cateva matusi cu niste bete impodobite cu smocuri colorate si puse in galeti, pe ciment. Era intuneric ca noaptea si frig ca la Polul Nord. Si ele stateau acolo in speranta sa faca un ban cinstit. Nu le-am dat prea mare atentie pana nu am trecut prin dreptul lor si am auzit fara sa vreau o frantura de conversatie:
"in alte dati...tineretul venea sa caute, sa se inghesuie, sa cumpere... Da' acum, NIMENI..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu