Dupa miros sau dupa ce vedeam in fata, am inaintat prin tunelul de mai jos care prin gradul de inclinare a peretelui estic imi dadea senzatia ca se poate prabusi in orice clipa si numai camerele de luat vederi din tavan ar fi putut spune ca am trecut si noi pe acolo... ai mai claustrofobi din lumea asta mare...
Iesind cu bine la liman, in stanga ne orientam si vedem semnul de nod ferioviar de la Charing Cross si mai in spate, semnele de la o gura de metrou. Deci inca nu ne-am pierdut. La o adica, am fi putut sa intrebam cum iesim din labirintul asta de stradute...care parca nu se mai termina.
Ca sa fie mai placut drumul, ochii nostri dau de contrastul evident al modernismului arhitectonic plasat parca strategic si batator la vedere langa o cladire clasica. Rotitele de mai sus m-au facut din nou sa ma simt pentru cateva momente in nesiguranta...
Ne lasam dusi de instinct si de suvoiul de trecatori si ajungem la intersectia mai multor puncte de interes turistic. Mai jos... imaginea explicativa:
Dupa inca un pasaj ajungem la podurile Golden Jubilee. O minunatie arhitectonica moderna, care te tine cu ochii pe sus, admirand pilonii de sustinere, ca niste spaghete intarite in aer.
Cu caciula bine trasa peste urechi, mi-am scos manusile din maini ca sa fur niste imagini de pe pod, dar curand am renuntat la sportul asta, intrucat vantul batea usturator iar la nivelul podului, peste Tamisa, frigul parea si mai aspru. Trecatorii nu stateau la privit, urcau si coborau pe si de pe pod, cu treburi bine stiute, lasandu-ne pe noi, gura-casca, admirand privelistea.
Incantati de ceea ce se vedea in departare, am grabit si noi pasul, parca am fi dorit sa ajungem mai aproape de cladirile impozante ce se prefigurau la orizont. Nu stiam mai nimic de ele, dar pareau importante, asa ca ne-am hotarat sa ne indreptam spre ele si sa le aflam istoria. Nu ca le-am si aflat-o, dar macar le-am admirat de aproape.
Coborand de pe Jubilee, am pasit pe The Queen's Walk, o pasarela destul de lunga, pe care am zarit fie cu bicicletele, fie la pas, o multime de britanici dornici de facut miscare, sau turisti in cautare de atractii noi. In spate, am zarit cu bucurie The London's Eye, una din locatiile in care mi-am dorit foarte tare sa ajung, inca de acasa. Am gasit pe pagina sa oficiala ca pe 9 martie se faceau 10 ani de la inaugurare si cum eram si noi acolo pe 9, l-am batut la cap pe Adrian sa urcam musai in acea zi in roata simbol a Londrei.
Chiar in dreapta, cum am coborat pe The Queen's Walk, de pe Golden Jubilee, am vazut libraria Foyles. O nebunie...sau cum zic francezii...une folie! Un locas de pierzanie, ca dupa 30 minute de browsing prin librarie am zis ca mai bine plecam ca o luam razna la cat de minunate carti, ilustrate, cataloage si tot felul de accesorii de papetarie ne-au furat ochii inauntru. Merita sa intri, numai sa iti pierzi vremea, daca nu sa si cumperi ceva. Adresa: Southbank Centre, Belvedere Road, London SE1 8XX, United Kingdom 
Iesiti din Foyles, la miezul zilei, parca vremea era mai insorita si ni s-a facut pofta de un pranz pe malul Tamisei. Nu am poposit la una din terasele din apropiere, ci am apelat la sandwich-urile din dotare, pregatite de acasa, cu paine cu seminte, legume si branza turceasca(singura mai acceptabila, fata de soiurile englezesti).
Animatie pe The Queen's Walk... sus o gasca de tineri skateri isi incearca norocul, iar jos, o imagine care mi-a furat un zambet: domnisoare de onoare flancheaza o viitoare mireasa care poarta cu mandrie emblema burlaciei temporare - un voal scurt si destul de amuzant, avand in vedere contextul si ansamblul. Am aflat mai tarziu de la Oana, gazda noastra, ca e un obicei des intalnit la britanici, ca viitoarele mirese sa fie umblate prin oras cu mini -voalul pe cap, semn ca urmeaza sa scape de burlacie.
Inainting cu stoicism dar si de bucuria vremii bune, am dat peste alte doua locuri importante din Londra - malul sudic al Tamisei. Primul este turnul OXO - se vede mai slab, in fotografia de mai jos, un turn alb pe care sunt desenate simbolurile O, X si O ... Am aflat mai tarziu, de la ghida de pe salupa (am avut si o mini plimbare surpriza peste Tamisa) ca aceasta cladire si-a capatat renumele datorita plasarii ''din coincidenta'' a setului de 3 ferestre sub forma numelui firmei OXO -producatoare de cuburi de carne de vita- cei care au achizitionat cladirea pentru a o transforma intr-un depozit frigorific de carne.
Turnul OXO este flancat in partea vestica de Gabriel's Wharf Market si la est de Sea Containers House.
Gabriel's Wharf este totodata si locatia pentru singura plaja a Londrei. Da, Londra are plaja, iar londonezii sunt mandri de asta... desi eu nu as numi-o plaja, ci mai degraba o bucata de mal cu nisip in care se joaca atat copiii cat si adultii...
Fuga fuga am trecut si de balciul creat de nenea de mai sus, cu figurinele lui din nisip, am trecut de joggeri grabiti printre coloanele de piatra de la baza turnului OXO, unde se gasesc o multime de galerii de arta si magazine de bijuterii si am ajuns la baza podului Black Friars. Am luat-o in stanga direct pe pod si tot inainte... pana am ajuns la alta cladire impozanta...si m-am oprit sa mai fac o poza in amintirea neglijentei mele de turist in Londra: semnele Look Right sau Look Left sunt puse pentru ametiti ca mine, care, uitand ca sunt obisnuiti cu circulatia pe partea stanga a masinilor ar putea sa intre in bucluc intr-o tara ca Londra, unde se merge pe partea dreapta... Da, greu, stiu... dar pana la urma am invatat.
Tot la iesirea de pe podul Black Firars, am gasit si un simbol al uscaciunii sau a neglijentei celor de la spatii verzi: o stropitoare.
Orbecaind prin oras, dupa cele mai inalte cladiri, dupa turle si stindarde, am reusit sa dam si de Catedrala St. Paul, care, pe buna dreptate este considerata a fi punctul cel mai inalt din City of London (intre 1710-1962 era cea mai inalta cladire din Londra, la cei 111m ai sai).
Din nou, contrastul izbitor de modernism si clasicism ... Catedrala St. Paul (ridicata in sec 17, cea din fotografia de mai sus, fiind a cincea catedrala a sf Paul) si ''chioscul futuristic'' de la baza, pe post de centru de informare pentru turisti.
Odata cu lasarea serii, incet dar sigur, picioarele noastre au inceput sa ne transmita semnale de oboseala si stomacul, semne de foame.
Cu gura cascata la tot ce ne inconjura, am trecut la partea practica a calatoriei noastre din ziua a doua si am intrat intr-un Tesco, pentru a ne aproviziona pentru a doua zi si pentru a ne incarca bateriile pe moment.
Ascultatori din fire, in calatoriile noastre din tari straine, am ales acest supermarket pentru ca am fost informati ca ar fi cel mai ieftin si destul de variat ca produse. Ce de produse bio si ecologice am gasit pe rafturi! Si ce design si culori! Ah... a fost greu sa ne abtinem de la a pune tot magazinul in cos.
Mai sus, l-am surprins pe Adrian in timp ce scana singur produsele cumparate din supermarket, la o casa electronica. La prima incercare a mers mai greu, dar odata ce am invatat regulile, ni s-a parut a fi o metoda foarte practica si care ofera independenta si flexibilitate. Singura problema pe care am avut-o ,pe langa faptul ca produsele de patiserie erau greu de identificat pe ecranul digital, a fost ca nu stiam ca produsele scanate si introduse in punga de plastic din dreapta, trebuie lasate acolo, pentru ca sunt monitorizate de un senzor de greutate, plasat strategic sub punga. In caz contrar, cum am facut eu, incercand sa il ajut pe Adrian, cand am ridicat punga cu produse, s-a dat peste cap toata monitorizarea si nu am mai putut continua procesul. Practici, am intors spatele si am ales o alta casa electronica, de data asta respectand regulile si reusind sa ne platim singuri produsele.
Dupa chinul cu ''scan it yourself'' din Tesco, cand am iesit afara era deja intuneric. Zona parca se transformase, si cladirile gen zgarie nori pareau mai amenintatoare parca si reci.
Am tinut mortis sa vedem de aproape si cladirea asta minunata din sticla, numita St Mary Axe sau the Gherkin (cunoscuta printre britanici si ca ''the egg''- oul, datorita formei sale)- aflata in centrul financiar din buricul Londrei, cu ai sai 180 metri inaltime si 40 de etaje.
Dupa zona de magazine scumpe gen Luis Vuitton, Gucci, Agent Provocateur, banci si consulate,
am grabit pasul si am ajuns intr-un final in statia de metrou si de acolo la Liverpool Street station, de unde urma sa asteptam 20 minute pentru trenul nostru catre casa.
Semnul metroului londonez, scobit intr-o paine feliata :) mi s-a parut de departe o modalitate foarte originala de promovare a transportului in comun din Londra.
Cu o mare nevoie de buda si un frig si mai mare in oase, am hotarat sa intram la Camden Food un fast-food eco, care nu avea buda, dar avea bauturi si mancaruri calde ieftine si bune (intre 2-4 lire/produs).
Eu mi-am incercat norocul cu o supa crema de ciuperci (mega buna si care m-a incalzit numa bine pana acasa) si Adrian si-a ars varful limbii cu un ceai mega fierbinte.
Dupa indelunga dar placuta asteptare din gara, am gonit inspre linia noastra de tren (nu de alta, dar a noastra o anunta pe ultima suta de metri si trebuia mereu sa gonim prin gara) am avut o surpriza placuta dpdv fotografic pe peron:
Out of nowhere, doua pahare din sticla, cu picior, incarcate cu un lichid alb spumos, isi asteptau parca trenul catre destinatia lor necunoscuta. "In photography there is no second chance!" i-am urlat lui Adrian si l-am implorat sa nu ma mai zoreasca, pentru ca trebuia musai sa iau imaginea asta acasa. Si am luat-o, pentru ca ori de cate ori sa o vad, sa zambesc.
Doi straini...in noapte...doi calatori intr-o gara...asteptandu-si trenul catre o destinatie numai de ei cunoscuta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu