Traim in Romania si asta ne omoara tot timpul

Am ales zicerea asta, ca titlu, pentru ca azi am mai luat o gura din medicamentul ala amar care ma trezeste mereu la realitatea trista din tara asta si ma face sa visez: ca, intr-o zi, fie se vor schimba in bine toate lucrurile astea, fie, ma voi schimba eu si voi fi cetateanul unei alte tari (preferabil altui continent) mai civilizate, care a preferat sa isi schimbe sistemele de valori pentru a-si motiva locuitorii sa vrea sa traiasca in ea si sa produca, sa contribuie la dezvoltarea economiei, societatii si a bunastarii sale.

Nu stiu care ati mai trecut, de curand, prin experienta schimbarii pasaportului in ''tara unde nimic nu mai trebuie sa ne uimeasca"...dar eu am facut-o zilele astea si nu mi-a fost bine deloc.

Sa nu va inchipuiti ca am si reusit sa fac ceea ce mi-am propus. Aaaa, nu! Nici vorba! Pentru ca de cand s-a schimbat sistemul, si s-a introdus cel informatizat, ala de produce pe banda rulanta greoaie pasapoartele electronice, tot atunci au inceput si durerile de cap ale romanilor care vor sa plece in tarile din afara UE.

Si ca sa se inteleaga bine de ce ma vait atata, trebuie sa va spun ca de doua zile ma chinui DOAR sa imi depun actele pentru realizarea minunatului act de trecere peste granite exotice, demers incununat cu un mare esec si o tona de nervi.

Programul afisat pe internet pe pagina baietilor de la directia pasapoarte este de luni pana vineri, incepand de la orele diminetii, respectiv 8:30 si terminandu-se pe la 16:30, cu exceptia zilei de joi, cand se intind pana la 18:30. Si ca birocratia sa fie in toi, in fiecare zi se dau bonuri de ordine (75 la numar, cu exceptia zilei de miercuri, cand se sparge punga cu generozitate si oamenii au dreptul sa primeasca 100 bonuri). Aste bonuri de ordine, care au devenit niste bilete foarte scumpe de intrare pe portile raiului, se pot procura, ca o ironie a situatiei, de la ghiseul ''eliberari pasapoarte".

Poate ca au facut asta ca s-au gandit ca omul ar fi bine sa aiba o previzualizare a locului de unde isi poate lua mult doritul document, dupa ce trece prin chinurile etapelor de colectionare si depunere a actelor necesare. Sau poate, au vrut sa ii arate dovezi cum ca, pasapoartele chiar sunt documente reale, si ca, oameni ca noi toti, au trecut si ei prin asta inainte, cu succes chiar, ca isi pot lua chiar pe sub nasul tau, pasaportul ala nou cu cip incorporat.

Buun, suna foarte ordonat si eficient sistemul, numa ca buba cea mare e ca, directiile astea noi de eliberare pasapoarte au fost restructurate si ca drept urmare, toate satele, comunele, orasele unui judet tin numa si numa de un singur birou al carui sediu e pus direct in orasul resedinta de judet. Astfel ca, la un ditamai judetul, toti locuitorii sai sunt obligati, daca vor sau trebuie sa isi schimbe pasaportul, sa o faca numai intr-un singur loc - biroul asta desemna (as zice eu mai bine, damnat!)

Ca exemplificare, judetul Hunedoara, alcatuit din 7 municipii, 7 orase si 55 de comune are in total aproximativ 500.000 locuitori. Ei bine, toti oamenii astia, la un moment dat vor sa isi schimbe pasaportul (de voie, de nevoie) si se trezesc la gramada, in anumite perioade ale anului (vara concediilor si in lunile sarbatorilor de iarna) sa se imbulzeasca la coada sa isi dobandeasca mult ravnitul document.

Cum eu, proaspata doamna cu adresa din buletinul cel nou in Hunedoara, mi-am dorit sa calatoresc in luna de miere intr-o tara exotica de pe continentul African, musai trebuie sa imi dobandesc pasaportul cel nou, ca sa pot trece linistita granitele. Si pentru ca am doua variante, amandoua la fel de scumpe, la alegerea tipului de pasaport, am ales varianta cea mai eficienta ca beneficii (durata si acoperire teritoriala): ala cu cip incorporat, de ii zice ''electronic''.

Distractia asta tehnologica noua costa, asa ca, inarmata cu rabdare si o mana de bani, m-am pus frumos la o alta coada, de data asta in fata casieriei unei filiale de CEC bank, sa imi platesc taxele (de pasaport si cea consulara) in valoare totala de 276 ron. Am asteptat cuminte dupa 10 oameni agitati si sufocati de lipsa unei surse de aer curat ca sa ma golesc de banii astia si ca sa intru in posesia pretioaselor chitante, fara de care nici sa nu te gandesti sa te duci la biroul pasapoarte.

Cand am ajuns si eu intr-un final la biroul asta, pe la 10:30 dimineata, nu mica mi-a fost mirarea sa dau cu ochii si cu nasul de puhoiul puturos de infometatii care asteptau, pe scari, pe podea, pe ciment sau sprijiniti de pereti, sa fie poftiti inauntru, intr-una din incaperile unde se depuneau actele. Senina ca o floare, inca, ma duc cu incredere sa intreb de unde pot sa fac rost mai intai de bonul care ma ordoneaza la coada de puturosi. Aflu, ca bonurile sunt terminate de mult si ca nu mai am sanse sa visez la a-mi depune actele in ziua cu pricina. Ajung sa fac compromisuri de genul sa apelez la rudele din judet care imi baga niste pile la biroul cu pricina, in ideea de a mai usura procesul. Nu am succes nici din prima, nici din a doua incercare, dupa ce am revenit, la cateva ore bune de la evenimentul de dimineata.

Dezamagita, imi incerc iar norocul, a doua zi dimineata, cu ochii cat cepele, treaza de la 6 jumate, ca sa ajung si eu la o ora rezonabila la coada. Zvonurile referitoare la cozile umane facute inca de 1 noaptea mi se adeveresc. Ba chiar, ma uimesc... gloata in asteptare ajunge pana la 200 de oameni, majoritatea dintre ei, inscrisi pe liste inca de la orele 20, din seara precedenta. Aflu asta direct de la cel care a avut initiativa de a face listele cu pricina.

In ciuda protestelor lui Adrian, ma avant curajoasa in multimea pulsand de nerabdare, si il abordez cu tupeu pe nenea initiatorul. Il intreb politicos, dar direct, cine e el, de unde ii veni ideea cu listele si cine a imputernicit ca oamenii sa vina cu cate o zi inainte ca sa isi ''tina loc'' pe lista, ca sa POATA LUA UN BON DE ORDINE(!!!), cu care sa poata intra apoi la biroul unde sa isi depuna actele. Dupa cateva replici taioase in care mi se explica necesitatea organizatorica de a face listele pentru ca oamenii sa nu se calce in picioare la coada de preluare a bonurilor de ordine...renuntam amandoi sa ne mai vorbim. Castig simpatia unui nene care era in aceeasi situatie cu mine, el venind din Petrosani insa, tot de doua zile pe drumuri, in dorinta de a prinde un loc la rand, la bonurile de ordine. Restul, de-alde gura-casca, se uita uimiti si cam dezarmati la incercarile mele de a distruge sistemul.

Cu o floare nu se face primavara... si cu o gura de femeie nu reusesti sa inlaturi prostia unui sistem.

Ma retrag, bombanind, destul de tare cat sa ma auda cat mai multi, nervoasa, la adresa situatiei similare cu perioada ceausista, cand parintii mei stateau la cozi interminabile, de la orele noptii, pentru o sticla de lapte si doua borcanele de iaurt.

Suntem in anul 2010, intr-o Romanie in care, democratia a fost invinsa, ca intr-un traseu cu circuit inchis, in care punctul de pornire e acelasi cu cel de sosire. Mi-e sila si mi-e jena ca sunt aici si ca am ajuns sa imi urasc conditia. Oamenii devin rai prin puterea exemplului si din cauza situatiilor care ii imping sa isi schimbe atitudinile, sa isi piarda rabdarea sau bunul simt. Suntem niste animale... si ne purtam ca atare, iar spiritul de turma e omniprezent.

Am preferat sa parasesc locatia cu pricina cat mai curand pentru a nu ma adanci in starea de nervi pe care mi-a provocat-o absurditatea contextului respectiv. Mi-am adus aminte totodata, pe langa faptul ca mi-am pierdut doua zile intregi si somnul de dimineata pentru NIMIC, ca am reusit sa imi blochez si 276 ron in CEC bank, sub forma de chitante, pe care, intre timp nu le pot folosi decat in scopul pentru care au fost eliberate. Iar cum scopul respectiv, inca asteapta a fi indeplinit, ma vad nevoita sa imi inghit amarul consolandu-ma cu ideea ca poate, din septembrie nu vor mai fi atati doritori de vacante sau atatea oferte de munca in locatii exotice (care sa explice numarul aberant de mare al celor care asteapta la cozile pentru pasapoarte).

Noapte buna Romania, ca eu nu mai vreau sa locuiesc aici!