Dor de duca

Am chef sa plec iarasi. Sa cutreier sate si campii, lacuri si parauri, munti si dealuri si sa simt ca traiesc, lasand aerul curat de la tara sa imi inunde plamanii.

Am chef sa ma minunez de curatenia sufleteasca a oamenilor, de indarjirea si perseverenta lor, asa cum am vazut intre Brasov si Tusnad, acolo unde mi-am facut cruce, vazandu-i cum isi lucrau, pe o caldura de foc, parcelele de pamant, asezate ordonat in panta.


Dar si sa ma ingrozesc de murdaria unor locuri construite cu un scop inainte de 89 si lasate in paragina, dupa Revolutie, asa cum sunt multe locatii din Baile Tusnad, ca aici mai jos, lacul Ciucas-care putea de iti lua nasu din loc si era plin de vietati si mizerii.


Vreau sa cunosc animale noi (vezi parsu...cu sh) si sa imi plang in barba de frica unei nopti albe in necunoscut. Ca de unde era sa stiu eu ca dincolo de peretele de lemn al cabanei, facea zgomot animalutul asta mic (are numa 20cm cu tot cu coada) care e singurul rozator care hiberneaza?


Mai vreau sa fac dus in parau cu Protex si libelulele albastre care ma duc cu gandul la Avatar.



Vreau sa beau apa cu fier de la izvoare naturale care rasar din pamant in locuri care seamana cu padurea tropicala (era la Baile Tusnad).


Si mai vreau sa mananc o salata de fasole facaluita exceptionala asa cum numai la Halos am mancat.

Vreau sa plec iar si simt ca traiesc din plin, prin experientele mele si ale altora. De abia astept... Fie si numai ca sa dau peste minuni de sufletele ca astea doua de mai jos, si tot merita!