Dor de duca

Am chef sa plec iarasi. Sa cutreier sate si campii, lacuri si parauri, munti si dealuri si sa simt ca traiesc, lasand aerul curat de la tara sa imi inunde plamanii.

Am chef sa ma minunez de curatenia sufleteasca a oamenilor, de indarjirea si perseverenta lor, asa cum am vazut intre Brasov si Tusnad, acolo unde mi-am facut cruce, vazandu-i cum isi lucrau, pe o caldura de foc, parcelele de pamant, asezate ordonat in panta.


Dar si sa ma ingrozesc de murdaria unor locuri construite cu un scop inainte de 89 si lasate in paragina, dupa Revolutie, asa cum sunt multe locatii din Baile Tusnad, ca aici mai jos, lacul Ciucas-care putea de iti lua nasu din loc si era plin de vietati si mizerii.


Vreau sa cunosc animale noi (vezi parsu...cu sh) si sa imi plang in barba de frica unei nopti albe in necunoscut. Ca de unde era sa stiu eu ca dincolo de peretele de lemn al cabanei, facea zgomot animalutul asta mic (are numa 20cm cu tot cu coada) care e singurul rozator care hiberneaza?


Mai vreau sa fac dus in parau cu Protex si libelulele albastre care ma duc cu gandul la Avatar.



Vreau sa beau apa cu fier de la izvoare naturale care rasar din pamant in locuri care seamana cu padurea tropicala (era la Baile Tusnad).


Si mai vreau sa mananc o salata de fasole facaluita exceptionala asa cum numai la Halos am mancat.

Vreau sa plec iar si simt ca traiesc din plin, prin experientele mele si ale altora. De abia astept... Fie si numai ca sa dau peste minuni de sufletele ca astea doua de mai jos, si tot merita!

Traim intr-o lume nebuna, nebuna, nebuna!

I was so sad last night... am urmarit un documentar pe Discovery Channel in care erau prezentate povestile contrastante ale comunitatii de albinosi din SUA, fata de ''nefericitii'' din Tanzania - unde exista credinta (tribala si absurda) conform careia membrele albinosilor pot sa vindece sau pot aduce prosperitate celor care le consuma, de aceea, albinosii sunt vanati si omorati pentru a li se vinde membrele pe sume mari, celor care cred cu tarie in puterea tamaduitoare a ''celor diferiti'', carora soarta i-a lipsit de pigmentul datator de normalitate.

Mai multe despre crimele impotriva comunitatii de albinosi din Tanzania aici:

Pentru cei care stiu putine sau deloc despre aceasta boala, iata ce informatii am gasit pe Wikipedia, pentru a intelege suferinta acestor oameni:

Albinism (from Latin albus, "white"; see extended etymology, also called achromia, achromasia, or achromatosis) is a congenital disorder characterized by the complete or partial absence of pigment in the skin, hair and eyes due to absence or defect of an enzyme involved in the production of melanin. Albinism results from inheritance of recessive gene alleles and is known to affect all vertebrates, including humans. The most common term used for an organism affected by albinism is "albino". Additional clinical adjectives sometimes used to refer to animals are "albinoid" and "albinic".

Albinism is associated with a number of vision defects, such as photophobia, nystagmus and astigmatism. Lack of skin pigmentation makes the organism more susceptible to sunburn and skin cancers.

Documentarul asta mi-a adus aminte de o secventa similara vazuta in filmul District 9, unde, localnicii africani incearca sa consume membre de extraterestri, ("diferit''=albinos=altfel=strain) pentru ca initiasera ideea conform careia, acela care mananca membrele respective preia puterea fostului posesor al membrului respectiv... chiar capata puterea de a se vindeca.

Opriti nebunia asta! Opriti crimele! Promovati Organizatia Under the Same Sun !

Traim in Romania si asta ne omoara tot timpul

Am ales zicerea asta, ca titlu, pentru ca azi am mai luat o gura din medicamentul ala amar care ma trezeste mereu la realitatea trista din tara asta si ma face sa visez: ca, intr-o zi, fie se vor schimba in bine toate lucrurile astea, fie, ma voi schimba eu si voi fi cetateanul unei alte tari (preferabil altui continent) mai civilizate, care a preferat sa isi schimbe sistemele de valori pentru a-si motiva locuitorii sa vrea sa traiasca in ea si sa produca, sa contribuie la dezvoltarea economiei, societatii si a bunastarii sale.

Nu stiu care ati mai trecut, de curand, prin experienta schimbarii pasaportului in ''tara unde nimic nu mai trebuie sa ne uimeasca"...dar eu am facut-o zilele astea si nu mi-a fost bine deloc.

Sa nu va inchipuiti ca am si reusit sa fac ceea ce mi-am propus. Aaaa, nu! Nici vorba! Pentru ca de cand s-a schimbat sistemul, si s-a introdus cel informatizat, ala de produce pe banda rulanta greoaie pasapoartele electronice, tot atunci au inceput si durerile de cap ale romanilor care vor sa plece in tarile din afara UE.

Si ca sa se inteleaga bine de ce ma vait atata, trebuie sa va spun ca de doua zile ma chinui DOAR sa imi depun actele pentru realizarea minunatului act de trecere peste granite exotice, demers incununat cu un mare esec si o tona de nervi.

Programul afisat pe internet pe pagina baietilor de la directia pasapoarte este de luni pana vineri, incepand de la orele diminetii, respectiv 8:30 si terminandu-se pe la 16:30, cu exceptia zilei de joi, cand se intind pana la 18:30. Si ca birocratia sa fie in toi, in fiecare zi se dau bonuri de ordine (75 la numar, cu exceptia zilei de miercuri, cand se sparge punga cu generozitate si oamenii au dreptul sa primeasca 100 bonuri). Aste bonuri de ordine, care au devenit niste bilete foarte scumpe de intrare pe portile raiului, se pot procura, ca o ironie a situatiei, de la ghiseul ''eliberari pasapoarte".

Poate ca au facut asta ca s-au gandit ca omul ar fi bine sa aiba o previzualizare a locului de unde isi poate lua mult doritul document, dupa ce trece prin chinurile etapelor de colectionare si depunere a actelor necesare. Sau poate, au vrut sa ii arate dovezi cum ca, pasapoartele chiar sunt documente reale, si ca, oameni ca noi toti, au trecut si ei prin asta inainte, cu succes chiar, ca isi pot lua chiar pe sub nasul tau, pasaportul ala nou cu cip incorporat.

Buun, suna foarte ordonat si eficient sistemul, numa ca buba cea mare e ca, directiile astea noi de eliberare pasapoarte au fost restructurate si ca drept urmare, toate satele, comunele, orasele unui judet tin numa si numa de un singur birou al carui sediu e pus direct in orasul resedinta de judet. Astfel ca, la un ditamai judetul, toti locuitorii sai sunt obligati, daca vor sau trebuie sa isi schimbe pasaportul, sa o faca numai intr-un singur loc - biroul asta desemna (as zice eu mai bine, damnat!)

Ca exemplificare, judetul Hunedoara, alcatuit din 7 municipii, 7 orase si 55 de comune are in total aproximativ 500.000 locuitori. Ei bine, toti oamenii astia, la un moment dat vor sa isi schimbe pasaportul (de voie, de nevoie) si se trezesc la gramada, in anumite perioade ale anului (vara concediilor si in lunile sarbatorilor de iarna) sa se imbulzeasca la coada sa isi dobandeasca mult ravnitul document.

Cum eu, proaspata doamna cu adresa din buletinul cel nou in Hunedoara, mi-am dorit sa calatoresc in luna de miere intr-o tara exotica de pe continentul African, musai trebuie sa imi dobandesc pasaportul cel nou, ca sa pot trece linistita granitele. Si pentru ca am doua variante, amandoua la fel de scumpe, la alegerea tipului de pasaport, am ales varianta cea mai eficienta ca beneficii (durata si acoperire teritoriala): ala cu cip incorporat, de ii zice ''electronic''.

Distractia asta tehnologica noua costa, asa ca, inarmata cu rabdare si o mana de bani, m-am pus frumos la o alta coada, de data asta in fata casieriei unei filiale de CEC bank, sa imi platesc taxele (de pasaport si cea consulara) in valoare totala de 276 ron. Am asteptat cuminte dupa 10 oameni agitati si sufocati de lipsa unei surse de aer curat ca sa ma golesc de banii astia si ca sa intru in posesia pretioaselor chitante, fara de care nici sa nu te gandesti sa te duci la biroul pasapoarte.

Cand am ajuns si eu intr-un final la biroul asta, pe la 10:30 dimineata, nu mica mi-a fost mirarea sa dau cu ochii si cu nasul de puhoiul puturos de infometatii care asteptau, pe scari, pe podea, pe ciment sau sprijiniti de pereti, sa fie poftiti inauntru, intr-una din incaperile unde se depuneau actele. Senina ca o floare, inca, ma duc cu incredere sa intreb de unde pot sa fac rost mai intai de bonul care ma ordoneaza la coada de puturosi. Aflu, ca bonurile sunt terminate de mult si ca nu mai am sanse sa visez la a-mi depune actele in ziua cu pricina. Ajung sa fac compromisuri de genul sa apelez la rudele din judet care imi baga niste pile la biroul cu pricina, in ideea de a mai usura procesul. Nu am succes nici din prima, nici din a doua incercare, dupa ce am revenit, la cateva ore bune de la evenimentul de dimineata.

Dezamagita, imi incerc iar norocul, a doua zi dimineata, cu ochii cat cepele, treaza de la 6 jumate, ca sa ajung si eu la o ora rezonabila la coada. Zvonurile referitoare la cozile umane facute inca de 1 noaptea mi se adeveresc. Ba chiar, ma uimesc... gloata in asteptare ajunge pana la 200 de oameni, majoritatea dintre ei, inscrisi pe liste inca de la orele 20, din seara precedenta. Aflu asta direct de la cel care a avut initiativa de a face listele cu pricina.

In ciuda protestelor lui Adrian, ma avant curajoasa in multimea pulsand de nerabdare, si il abordez cu tupeu pe nenea initiatorul. Il intreb politicos, dar direct, cine e el, de unde ii veni ideea cu listele si cine a imputernicit ca oamenii sa vina cu cate o zi inainte ca sa isi ''tina loc'' pe lista, ca sa POATA LUA UN BON DE ORDINE(!!!), cu care sa poata intra apoi la biroul unde sa isi depuna actele. Dupa cateva replici taioase in care mi se explica necesitatea organizatorica de a face listele pentru ca oamenii sa nu se calce in picioare la coada de preluare a bonurilor de ordine...renuntam amandoi sa ne mai vorbim. Castig simpatia unui nene care era in aceeasi situatie cu mine, el venind din Petrosani insa, tot de doua zile pe drumuri, in dorinta de a prinde un loc la rand, la bonurile de ordine. Restul, de-alde gura-casca, se uita uimiti si cam dezarmati la incercarile mele de a distruge sistemul.

Cu o floare nu se face primavara... si cu o gura de femeie nu reusesti sa inlaturi prostia unui sistem.

Ma retrag, bombanind, destul de tare cat sa ma auda cat mai multi, nervoasa, la adresa situatiei similare cu perioada ceausista, cand parintii mei stateau la cozi interminabile, de la orele noptii, pentru o sticla de lapte si doua borcanele de iaurt.

Suntem in anul 2010, intr-o Romanie in care, democratia a fost invinsa, ca intr-un traseu cu circuit inchis, in care punctul de pornire e acelasi cu cel de sosire. Mi-e sila si mi-e jena ca sunt aici si ca am ajuns sa imi urasc conditia. Oamenii devin rai prin puterea exemplului si din cauza situatiilor care ii imping sa isi schimbe atitudinile, sa isi piarda rabdarea sau bunul simt. Suntem niste animale... si ne purtam ca atare, iar spiritul de turma e omniprezent.

Am preferat sa parasesc locatia cu pricina cat mai curand pentru a nu ma adanci in starea de nervi pe care mi-a provocat-o absurditatea contextului respectiv. Mi-am adus aminte totodata, pe langa faptul ca mi-am pierdut doua zile intregi si somnul de dimineata pentru NIMIC, ca am reusit sa imi blochez si 276 ron in CEC bank, sub forma de chitante, pe care, intre timp nu le pot folosi decat in scopul pentru care au fost eliberate. Iar cum scopul respectiv, inca asteapta a fi indeplinit, ma vad nevoita sa imi inghit amarul consolandu-ma cu ideea ca poate, din septembrie nu vor mai fi atati doritori de vacante sau atatea oferte de munca in locatii exotice (care sa explice numarul aberant de mare al celor care asteapta la cozile pentru pasapoarte).

Noapte buna Romania, ca eu nu mai vreau sa locuiesc aici!

Incredibila Indie... vazuta de altii

Ieri, am calatorit, ieftin si rapid, pana la Carturesti unde am intalnit si alti doritori , ca mine, de a iesi din cotidian si de a-si lasa imaginatia sa zboare pana in India. Pret de o ora (maxim) am ascultat povesti de viata despre un taram care imi este drag nu numai pentru ca e indepartat, si astfel mult mai ravnit, dar si pentru ca e exotic si atragator prin toate contrastele pe care le emana prin toti porii sai.

Calatorul de serviciu a fost Mircea Gherase, care desi nu a excelat la partea de prezentare directa, totusi a compensat cu sensibilitatea, valorile despre umanitate si capacitatea de a percepe realitatea inconjuratoare prin imagini graitoare. Fotografiile sale au spus multe despre stilul de munca, conceptii, nivelul de trai si interactiunea oamenilor cu mediul in India.

Curioasa din fire si cu o dorinta de a absorbi cat mai multa informatie, mi-as fi dorit ca intalnirea de ieri sa fi durat mai mult, sa fi parcurs mai multi kilometri si sa fi ascultat si mai multe povesti. Totusi, azi noapte, stand in pat, acasa, zambind, mi-am adus aminte de unele imagini vizualizate ieri si le-am putut lega de unele istorisiri care mi-au ramas vii in memorie.

Shanti - cuvant care domina starea de spirit a indienilor si care inseamna pace, liniste, repaos, calm.
Limbajul trupului, cu care poti comunica eficient acolo unde limba engleza sau hindi sunt doua necunoscute pentru interlocutori.
Valoarea banului... si acele lucruri marunte care fac diferenta dintre americani, europeni si ...indieni.
Banul e modalitatea cea mai simpla prin care poti sa tai o legatura umana... versus comunicarea si intelegerea care creaza legaturi si pun baze afective ale interactiunii umane, indiferent de rasa sau statut social.
Regula de a negocia totul in India... desi uneori, goana de a obtine o marunta satisfactie de pe urma unui astfel de proces poate sa duca la regrete mari.
Aproximativ 70% din populatia activa munceste (in special munci manuale) si nimeni nu pare nefericit din cauza asta...vezi figurile vesele ale muncitorilor de peste tot (pe plantatiile de arbori de ceai, in orezarii, in pietele aglomerate unde se face de mancare sau de baut...etc).
Desi vaca este considerat un animal sacru, se gasesc macelarii unde vezi taiate si expuse cu mandrie bucati de carne de vaca. Apropos de asta, ca m-a cam contrariat ideea, am cautat pe internet cum si de ce... si am gasit un articol despre asta din care am selectat un fragment:

We know India is a land of striking contrasts and paradoxes. While Indians ostensibly worship cows, they also butcher over 30,000 of them daily, usually in unsanitary, ill-managed torture chambers euphemistically called abattoirs. But the Indian Constitution in Article 48 (Directive Principles of State Policy) lays down quite clearly that the government must protect the cow, its progeny and other cattle used in agriculture. This is because cow worship is a part of Hindu tradition, despite what certain maverick Brahmin professors at Delhi University say.

Surprizele sau minisocurile pot aparea, la tot pasul, daca esti turist european, pentru prima data in acest loc al paradoxurilor:
- platesti biletul de autobuz pana la destinatia X si te trezesti la un moment dat, la ora 1 noaptea ca esti dat jos din autobuz, pe motiv ca soferul nu mai are chef sa mearga pana in oras... asa ca trebuie sa te descurci singur...
- comanzi un fel de mancare si primesti ce ai cerut intr-un bol murdar, unde pluteau in sos resturile de mancare de la un fost mesean... iar cand ceri un bol curat, bucatarul ia bolul, curata rapid cu degetele resturile de mancare si iti da inapoi bolul ''curatat' ad-hoc''...
- te asezi la rand sa cumperi bilet de tren si iti dai seama ca timpul e scurt...pana vine trenul... simti ca te cuprinde o stare de agitatie care contrasteaza cu calmul imperturbabil al vanzatorului de la casa de bilete care prefera sa isi aprinda o tigara si sa schimbe impresii despre familie cu primul cumparator din rand... pentru ca e cuprins de SHANTI...
- faci fotografii pe o plantatie de orez si pentru ca vrei sa fii amabil si sa le arati muncitoarelor imaginile capturate cu ele la munca, te trezesti cu un manunchi de orez verde in freza din partea supraveghetoarei de plantatie...ca ii tii muncitoarele din lucru...
- incerci sa cobori din tren la statia dorita dar din cauza aglomeratiei si a inghesuielii nu ai de ales decat sa calci pe oameni...iar ei nu vocifereaza pentru ca, se pare, ca sunt obisnuiti cu asta...
- daca ai ghinionul sa dai peste un ''hijra'' (transsexual) intr-un loc public si nu ii dai bani, ai nenorocul sa fii facut de ras in public ... poveste lunga (am gasit pe wikipedia informatii valoroase despre asta asa ca am selectat un fragment pe care il redau mai jos:

Hijras are often encountered on streets, trains, and other public places demanding money from people. If refused, the hijra may attempt to embarrass the man into giving money, using obscene gestures, profane language, and even sexual advances.In India for example, threatening to open their private parts in front of the man if he does not donate something. Hijras also perform religious ceremonies at weddings and at the birth of male babies, involving music, singing, and sexually suggestive dancing. These are intended to bring good luck and fertility. Although hijras are most often uninvited, the host usually pays the hijras a fee. Many fear the hijras' curse if they are not appeased, bringing bad luck or infertility, but for the fee they receive, they can bless goodwill and fortune on to the newly born. Hijras are said to be able to do this because, since they do not engage in sexual activities, they accumulate their sexual energy which they can use to either bestow a boon or a bane.Hijras can also come as an invitee to one's home, and their wages can be very high for the services they perform. Supposedly, they can give insight into future events as well bestow blessings for health. Hijras that perform these services can make a very good living if they work for the upper classes.

Si in rest... numai lucruri de bine.

Multumim Mircea Gherase pentru imagini si povesti... si speram sa ajungem si noi sa ni le facem pe ale noastre.

(imaginea de mai sus - Un vanzator de nuca de cocos, Kalipur, Andaman Islands, India 2006)

Frica de camasa puterii

Azi am fost partasa unui experiment social foarte interesant. Pe cat de simplu, cotidian, pe atat de complex, din punct de vedere al implicatiilor psihologice si sociale.

Mai exact, azi ma duc la o filiala ING cu autoservire, sa scot niste bani de la bancomat. In fata intrarii, vad un politai, stationand regulamentar, in pozitia de drepti. Intru si nu mica mi-e mirarea, sa vad inca unu, vorbind la telefonul fixat de peretele dintre cele doua ATM-uri. Omul, imbracat corespunzator meseriei si dotat cu toate zorzoanele de rigoare, atarnandu-i mandre la brau, statea fix in fata aparatului de care aveam eu nevoie- ala de scos bani. In fata celui de unde poti asisderea sa introduci cat si sa retragi bani, coada cu vreo 2 musterii. Ma postez in spatele celui de-al doilea, desi tare imi ardeau picioarele sa ma pun la prima coada, aia de era acoperita toata de camasa organului.

Stau asa...vreo cateva secunde, pendulez de pe un picior pe altul... cu mancaricii de rigoare in cap si analizez rapid situatia. Omul vorbea la telefon. Cerea si dadea informatii vizavi de ceva cont personal. Ma chinui sa vad si ce scrie pe ecranul ATM-ului pe care il acoperea cu tot corpul si vad cu stupoare mesajele si reclamele de intampinare. Mai stau putin ca sa ma asigur ca nu fac o greseala si imi vine in cap ideea de a ma baga in seama. Adica... omul... doar vorbea la telefon...si se intindea asa frumos, cat il tinea spatele si camasa albastra, blocand accesul la aparatul de care aveam cu totii nevoie. Ma uit in jur... o multime de adulti cuminti. Imi iau gura de curaj si ma indrept spre nenea politaiu si-l intreb daca foloseste ATM-ul. Nimic. Vorbea de zor, acoperindu-si fata si gura, cu toracele indreptat spre perete, cat mai vizibil jenat de galagia banilor care urmau sa fie scosi din aparatul vecin. Ma retrag frustrata foarte, ma uit in spate si trag o grimasa catre un nene care astepta dupa mine. Imi ridica din sprancene cuminte si total consolat cu ideea ca nah, ce sa ii faci, organul e organ si daca e si in camasa albastra, nu il deranjezi...

M-am blocat. Pentru cateva secunde, chiar am crezut ca o sa raman in stadiul ala de resemnare, pe care il impartaseau si colegii mei de incapare. Am scos un ''incredibil !!!'' cat sa ma auda lumea, asa, doar ca sa ma fac auzita. Dar incapatanarea si nerabdarea plus o doza de nevoie de dreptate s-au rasculat mixat in mine si m-au facut sa repet intrebarea, de data asta si mai tare: nu va suparati, folositi aparatul???

Ghiciti ce s-a intamplat?

Variantele de raspuns pot fi:

1. M-a ignorat in continuare;
2. S-a uitat urat la mine si mi-a aratat ostentativ catre statie, pe care o tinea in mana, alaturi de receptorul telefonului fix, la care vorbea;
3. Si-a cerut scuze si mi-a facut loc la ATM, retragandu-se sfios.

Ei bine, varianta 3 era aia corecta. Da domle, organu prins de discutia cu tanti de la celalalt capat al firului a uitat sa mai priveasca in jur si sa isi faca datoria de om educat, lasand spatiu si celor care chiar aveau nevoie de aparatul ala care scuipa banii pe gura.

Ca si recompensa pentru ''indrazneala'' am reusit sa scot banii de care aveam nevoie si sa ajung la timp acasa, sa o astept pe tanti administratora, sa platesc intretinerea.
Parasind holul bancii, ii vedeam cu coada ochiului pe cei care preferasera sa se retraga din calea prost educatului si sa-si vada de treaba, la o singura coada. Ce daca se ingreuna situatia si crestea timpul de asteptare? Daca omul ala era imbracat in camasa albastra, flutura ostentativ statia in mana si vorbea foarte prins de disctutie, la telefonul din dotarea bancii, pesemne ca avea ceva foarte important de transmis, adicatelea, altii nu mai aveau ce cauta in jurul lui.

Indreptandu-ma spre casa, mi-au venit in minte o multime de faze de discriminare (fie rasiala, fie de autoritate sau statut social) in filme sau documentare tv, cat si cateva teorii sociale studiate prin facultate, incat mi-am zis, ca uite, chiar acum am asistat la un moment de genul ala de experiment pe care musai trebuie sa il tii minte si sa il consemnezi si sa il dai mai departe. De ce?

Pentru ca e vorba de un moment de deschis ochii. Pentru ca e vorba de noi, de oameni, care actionam conform unor obisnuinte si a unor preconceptii, a unor acte invatate fie prin imitare, fie prin experiente (traite de noi sau de altii), si de multe ori, nu ni le putem inlatura, din varii motive.
Azi, motivul cred ca era frica de autoritate. Frica de ceea ce ar fi putut sa se intample, daca supara cineva camasa legii.

Voi ati trecut prin experimente asemanatoare?

Deschideti ochii larg si scuturati-va de unele frici, pentru ca ele va incatuseaza... mai mult decat o celula adevarata!